Piramidele care alcătuiesc complexul de la Giza (Egipt) și în special Marea #piramida (numită și piramida lui Kheops) au fascinat întreaga lume. De altfel, piramida lui Kheops este singura dintre cele șapte minuni ale lumii antice care a supraviețuit trecerii timpului, fiind, până la finalizarea Turnului Eiffel din Paris (1889), cea mai înaltă construcție din lume, cu 146 metri (astăzi, 138 metri).

Timp de secole a aceasta a fost una dintre cele mai mari enigme ale lumii: modul în care o societate din epoca bronzului, cu puține mijloace tehnologice, a creat Marea Piramidă din Giza, cea mai veche si singura supraviețuitoare dintre cele șapte minuni ale lumii antice.

Anunțuri
Anunțuri

De-a lungul timpului au fost emise mai multe teorii care au dorit să rezolve acest #Mister. Acum, arheologii susțin că au descoperit dovezi fascinante care arată modul în care egiptenii au reușit să transporte uriașele blocuri de calcar și granit, care cântăresc mai multe tone fiecare, de la peste 800 km distanță pentru a construi ”mormântul” faraonului Kheops (Khufu) în jurul anului 2.600 î.Hr.. Descoperirea unui papirus antic, a unei bărci de ceremonie și a unui sistem ingenios de canale au scos la lumină infrastructura folosită de constructori, potrivit echipei de arheologi, relatează Daily Mail Online.

Materialul arheologic detaliat arată că mii de muncitori au transportat cele peste 170.000 de tone de calcar de-a lungul Nilului, în bărci de lemn legate împreună cu frânghii, printr-un sistem special de canale construite la un port interior aflat chiar la baza piramidei.

Anunțuri

Un sul de papirus antic, găsit în portul Wadi Al-Jarf, a dat o nouă perspectivă asupra rolului jucat de bărci în construirea Marii Piramide din Giza (Gizeh). Scris de Merer, un supraveghetor responsabil al unei echipe de 40 de muncitori de elită, este singura dovadă importantă care descrie în detaliu modul în care pietrele de calcar au fost transportate în aval de la Tura la Giza.

Merer descrie, de asemenea, modul în care el și echipajul său au fost implicați în procesul de transformare a peisajului, ridicând diguri gigantice pentru a devia apa fluviului Nil și a realiza canalul până la piramida. Cu toate că de mult timp este cunoscut faptul că granitul din camerele interne ale piramidei a fost exploatat în carieră la Aswan, 857 kilometri sud de Giza, iar pietrele de calcar au provenit de la Tura, 844 km, arheologii nu sunt de acord asupra modului în care au fost transportate. Acum, arheologul Mark Lehner (SUA), un expert în domeniu, susține că noua sa #descoperire prezintă dovezi ale unei căi navigabile pierdute sub nisipul de pe platoul Giza.

Anunțuri

Noile descoperiri sunt prezentate într-un documentar denumit ”Marea Piramida din Egipt: Noile dovezi”, în care va apărea, de asemenea, o altă echipă de arheologi care a descoperit o barcă ceremonială proiectată pentru faraonul Khufu și care oferă perspective noi asupra construcției de nave la acea vreme. O echipă de specialiști a restaurat scândurile de lemn înainte de a le scana cu un laser 3D pentru a afla modul în care acestea au fost asamblate. Rămâne de văzut care va fi reacția oamenilor de știință din întreaga lume după prezentarea acestor noi descoperiri.