Publicația The Telegraph informează în ediția sa electronică despre cazul terifiant al unei luptătoare ISIS care s-a detonat împreună cu copilul pe care îl ținea în brațe. Episodul demonstrează atât fanatismul de care sunt capabili militanții ISIS, dar și disperarea de care aceștia dau dovadă acum când trupele irakiene sunt pe punctul de a anunța victoria asupra Statului Islamic și eliberarea orașului Mosul.

La prima vedere, imaginea pare să arate o mamă care își ține copilul în brațe și încearcă se fugă dintr-o zonă a orașului #Mosul, până nu demult controlată de #Statul Islamic. Dar o privire mai atentă dezvăluie că aceasta ținea într-o mână un declanșator, pe care îl va activa câteva secunde mai târziu.

Anunțuri
Anunțuri

Un post de televiziune irakian a surprins momentul înainte ca persoana de sex feminin credincioasă Statului Islamic, să se arunce în aer împreună cu copilul pe care îl ținea în brațe, lângă trupele irakiene. Se pare că ea a încercat să detoneze o vestă cu exploziv ascunsă sub hijabul și hainele ei când a trecut pe lângă soldați, dar detonatorul nu a funcționat din prima încercare, ea reușind să mai parcurgă câțiva pași pe jos, înainte de a se produce explozia, a declarat un cameraman pentru postul TV al-Mawsleya.

A fost instantaneu ucisă împreună cu copilul ei, în timp ce doi soldați și câțiva civili au fost răniți. Operatorii postului TV filmau bătălia dintre trupele irakiene și luptătorii ISIS și nu și-au dat seama ce au surprins pe cameră decât mai târziu, când au revăzut imaginile filmate.

Anunțuri

Jihadiștii ISIS sunt încolțiți într-o mică piață din istoricul centru vechi al orașului, despre care armata spune că ar putea fi eliberată până la sfârșitul zilei.

"Vedem acum ultimii metri și curând victoria finală va fi anunțată", a declarat sâmbătă o serie de televiziuni de stat irakiene, citând corespondenții care însoțeau forțele de securitate care se luptă cu militanții ISIS în Orașul Vechi, de pe râul Tigris și care transmiteau că este o chestiune de ore până va fi anunțată victoria finală. Jihadiștii au folosit tot arsenalul lor pentru a împiedica trupele guvernamentale să cucerească orașul asediat timp de nouă luni. Utilizarea de către ISIS a femeilor ca și sinucigașe nu este nouă la această grupare, dar este folosită extrem de rar și demonstrează disperarea grupului, dar sacrificarea și a unui copil nevinovat dovedește o monstruozitate dusă la extrem. Mai mult de 20 de atentate sinucigașe produse de femei care s-au ascuns printre civili, se crede că au fost efectuate în ultimele două săptămâni.

Anunțuri

Un general a afirmat că acestea foloseau copiii drept paravan. "Femeile luptă cu copiii lor chiar lângă ele", a spus generalul-locotenentul Sami al-Aridi. "Acest lucru ne face să ezităm să folosim lovituri aeriene, ca să avansăm”. El a afirmat că această tactică folosită de militanții Statului Islamic a prelungit nejustificat de mult acest asediu, care în condiții normale ar fi durat mult mai puțin.

În plus, prevenirea atacurilor s-a dovedit a fi dificilă, deoarece în cultura socială conservatoare a Irakului, soldații nu cer femeilor să-și ridice hainele pentru a verifica dacă poartă explozivi la fel ca în cazul bărbaților. În ISIS, așa numitele "mirese jihadiste", stau de obicei acasă și îngrijesc copiii, însă experții spun că femeile devin din ce în ce mai active, dorind de asemenea să participe la jihad umăr la umăr cu bărbații. În timpul unei vizite recente la Mosul, civilii au declarat pentru publicația The Telegraph că femeile ISIS sunt la fel de brutale ca și bărbații lor.

"M-am temut mai mult de luptătorii femei decât de bărbați, erau ca animalele sălbatice", a declarat Umm Omar, o rezidentă din Mosul. Aceasta a spus că femeile din ISIS servesc drept ”hisba”, un concept care se referă la controlul și observația moralității și principiilor islamice. Jihadistele se asigură că femeile care trăiesc în așa-numitul Califat Islamic, respectă codul strict de îmbrăcăminte impus de Statul Islamic. Ea a susținut că multe persoane, inclusiv femei au fost biciuite pentru infracțiuni minore.