Agenția de știri REUTERS informează în ediția sa electronică despre incidentul de duminică din sudul zonei rurale a provinciei Raqqa, unde un avion de vânătoare al Statelor Unite a doborât un avion de vânătoare SU-22 al armatei siriene care a bombardat forțele aliate kurde sprijinite de Washington. De cealaltă parte, Damascul spune că avionul a fost doborât în ​​timp ce efectua o misiune împotriva militanților Statului Islamic.

Într-o declarație făcută de un purtător de cuvânt al armatei siriene la televiziunea de stat siriană, acesta a spus că avionul s-a prăbușit iar pilotul a fost dat dispărut, fiind primul avion sirian doborât de aviația Statelor Unite de la începutul conflictului în anul 2011.

Anunțuri
Anunțuri

În declarație se spune că incidentul a avut loc duminică după-amiază, în apropierea unui oraș numit Rasafa. „Flagrantul atac a fost o încercare de a submina eforturile armatei siriene, ca singura forță capabilă și eficientă alături de aliații săi, să combată terorismul de pe întregul său teritoriu. Acest lucru vine într-un moment în care armata siriană și aliații săi făceau progrese clare în combaterea grupului terorist Stat Islamic“, a mai adăugat acesta.

În replică, Comandamentul Central SUA a emis ulterior o declarație spunând că avionul sirian a fost doborât „în legitimă apărare“, pentru a proteja Foțele Democratice Siriene(SDF) din apropiere de Tabqah. Declarația mai spune că „forțele regimului pro-sirian“, au atacat un oraș controlat de SDF la sud de Tabqah și au rănit un număr de luptători ai acestei grupări.

Anunțuri

Într-un spectacol de forță coaliția aeriană condusă de Statele Unite a doborât avionul de vânătoare SU-22 care a bombardat forțele militare sprijinite de către armata #SUA, un avion american F/A-18 E Super Hornet deschizând focul asupra acestuia. Înainte de a doborâ avionul, coaliția i-a contactat pe omologii săi ruși prin telefon prin așa numita „linie deconflictuală“ menită să dezamorseze situația și să oprească focul. Coaliția „nu caută să lupte cu regimul sirian, forțele pro-siriene sau Rusia“ dar „nu va ezita să se apere pe ea însăși sau forțele partenere în fața oricărei amenințări” se mai spune în declarație. Coaliția condusă de SUA a escaladat în ultimele săptămâni bombardamentele aeriene în nordul Siriei și în provincia Raqqa, după ce forțele militare sprijinite de SUA au înconjurat orașul Raqqa și au capturat mai multe districte controlate de militanții ISIS.

Un oficial al Forțelor Democratice Siriene a declarat pentru Reuters că armata siriană a fost implicată în hărțuieli în ultimele zile cu forțele sale armate sprijinite de SUA, în apropiere de orașul Maskaneh aproape de granițele provinciei Raqqa, multe teritorii fiind acum în mare parte sub controlul grupurilor sprijinite de SUA care luptă împotriva Statului Islamic.

Anunțuri

După preluarea puterii de către administrația Trump, a avut loc o schimbare majoră de tactică în zonă. Armata siriană sprijinită de către milițiile iraniene, este acum în competiție cu Armata Siriană Liberă (FSA) sprijinită de către coaliția condusă de SUA, care încearcă să recâștige teritoriile controlate de #Statul Islamic. De mai multe ori în ultimele săptămâni, avioanele de vânătoare ale coaliției condusă de SUA au lovit forțele pro-guvernamentale siriene care avansau către o garnizoană controlată de SUA, într-un punct situat la granița dintre #Siria, Irak și Iordania. Washington-ul a catalogat toate aceste lovituri aeriene drept auto-apărare.