Povestea fetiţei crescută de fiarele pădurii a fost asemănată cu cea trăită de Mowgli în "Cartea Junglei", o istorisire care a încântat copilăria multora. Un exemplu strălucit că, de multe ori, animalele se pot dovedi mult mai umane, mai empatice şi mai responsabile decât oamenii. În cazul fetiţei însă, adevărul pare să fie mult mai întunecat, relatează The Guardian.

Fetiţa a fost descoperită absolut întâmplător, în rezervația Motipurgama Bahraich Katarniaghat Wildlife Sanctuary, din nordul statului Uttar Pradesh (India), de către sub-inspectorul Suresh Yadav, de la Poliţia Forestieră Antibraconaj. Potrivit acestuia, atenţia i-a fost atrasă de vacarmul stârnit de o haită de câteva sute de maimuţe la apariţia unei pantere-leopard.

Anunțuri
Anunțuri

Agitându-se printre crengile copacilor şi scoţând sunete ameninţătoare şi stridente, primatele păreau că încercau să-şi salveze o surată rănită şi mai puţin abilă de felina înfometată, pe care o bombardau cu fructe dure, pentru a o împiedica astfel să-şi captureze prada.

Soarta copilei ar fi fost, probabil, pecetluită, dacă ofiţerul nu şi-ar fi dat seama la timp că era vorba de un pui de om ce trebuia salvat din ghearele fiarei cu un foc de armă tras în aer. Felina s-a speriat şi a fugit, nu însă şi maimuţele. Când poliţiştul a încercat să se apropie de fetiţa cu păr foarte lung şi foarte încâlcit, dar fără nicio haină pe ea, aceasta s-a manifestat agresiv, încercând să-l muşte şi să-l zgârie cu "ghearele" crescute şi întărite de la mâini şi de la picioare. Mai mult, "suratele" ei au tăbărât şi ele asupra omului legii, bombardându-l cu fructe şi cu tot ce le pica la îndemână, în ciuda celor câteva focuri de armă trase în aer pentru a le speria.

Anunțuri

După cum avea să declare mai târziu, poliţiştul a fost nevoit să-şi cheme toţi colegii în ajutor, pentru ţine la distanţă maimuţele întârâtate şi pentru a prinde fetiţa sălbăticită, care, chiar şi rănită şi infirmă fiind, îl depăşea mult în abilitatea de a se căţăra şi de a sări de pe o creangă pe alta. În cele din urmă, fetiţa a fost tranchilizată şi prinsă cu o plasă specială folosită la prinderea maimuţelor, după care a fost transportată cu elicopterul la spitalul din capitala statului Uttar Pradesh pentru tratament.

După ce au tratat-o, au spălat-o şi au despuricat-o, tăindu-i şi părul lung, ce nu mai putea fi descâlcit în niciun chip, medicii au stabilit că fetiţa pare să aibă între 8 şi 12 ani, că aleargă şi sare în patru labe, mersul biped fiindu-i necunoscut, că nu înțelege limbajul uman, că nu poate vorbi, scoţând doar sunete dezarticulate, ca maimuţele, că mănâncă şi se comportă ca un animal sălbatic, fiindu-i foarte frică de oameni, ba chiar şi manifestându-se foarte agresiv, când se simte încolţită .

Anunțuri

Toate acestea i-au făcut pe medici să creadă că ar putea fi vorba de un copil răpit şi crescut de maimuţe de la o vârstă foarte fragedă, astfel încât şansele ei de recuperare păreau aproape nule. Aceste concluzii au fost date însă peste cap de progresele incredibile, pe care fetiţa le face în fiecare zi în deprinderea comportamentului uman şi în comunicarea cu oamenii, aceasta părând să-şi amintească şi să pronunţe articulat cuvinte învăţate de la oameni în frageda-i pruncie. Medicii spun că starea fetiței s-a îmbunătățit considerabil, că a început să înţeleagă şi să vorbească, că a învățat şi să meargă, chiar dacă, uneori, se mai deplasează şi în patru labe, ca maimuţele.

Faptul că nicio #familie din zonă nu a reclamat dispariţia sau răpirea vreunui copil în ultimii 15 ani, precum şi recuperarea treptată a copilului, i-au făcut pe poliţişti să înţeleagă că e vorba, de fapt, de unul din numeroasele cazuri de abandon al fetiţelor în pădure, aşa cum se obişnuieşte în zonele rurale din India, unde naşterea unei fetiţe este considerată o povară mult prea mare pentru familiile sărace. Unele ipoteze susţin că fetiţa ar fi fost abandonată după ce începuse deja să vorbească, altfel recuperarea ei ar fi fost pur şi simplu imposibilă. Şi bineînţeles că supravieţuirea ei în jungla plină de fiare periculoase pentru om ar fi fost de-a dreptul imposibilă fără ajutorul maimuţelor care au adoptat-o, au hrănit-o şi au protejat-o timp de câţiva ani.

Ultimele informaţii făcute publice susţin însă că fetiţa nu ar fi putut supravieţui în junglă ani de zile şi că, mai mult decât probabil, ea ar fi fost abandonată cu puţin timp în urmă.

În acest moment fetiţa se află într-un centru de copii, unde avansează pe zi ce trece. Deocamdată nu există informaţii despre părinţii acesteia.

#Mister #abuz