MailOnline a publicat un articol în care prezintă finalul fericit al poveștii familiei profesorului Robert E. Kelly, cel care a trăit adevărate clipe de panică atunci când fiica lui, Marion Kelly, a intrat plină de atitudine infantilă în camera în care tatăl ei dădea un interviu despre evenimentele politice din Coreea de Sud. În acel moment el nu putea să bănuiască faptul că fiica sa în vârstă de patru ani va deveni o senzație pe #internet. Ea a devenit o stea atunci când a apărut pe fundalul camerei în care tatăl său dădea un interviu pentru BBC săptămâna trecută.

Anunțuri

Acum grupul ei de fani din întreaga lume continuă să crească după apariția micuței vedete într-o conferință de presă cu familia ei, unde ținuta în care și-a făcut apariția a transformat-o într-o vedetă de modă. Cu o acadea în gură și o figură plictisită, fetița era întruchiparea stilului ”cool”, iar acest lucru nu a trecut neobservat. Imaginile cu Marion purtând un trenci elegant și ochelari au fost distribuite pe scară largă pe #Twitter, primind un număr extrem de mare de comentarii favorabile. David Llewellyn a scris: "Dacă ea nu va fi Președinta Pământului până voi ajunge la 80 de ani, voi fi foarte dezamăgit".

Marion a furat spectacolul de la conferința de presă în care tatăl ei a dorit să le spună trolilor de pe internet că soția lui nu a fost brutală atunci când i-a scos pe copii din cameră, iar la presupunerile ”rasiste” că femeia ar fi fost bona lui, a clarificat situația declarând că este vorba despre soția sa și cei doi copii. Secvențele în care Marion intră țanțoșă în camera unde tatăl său dădea interviu, urmată apoi de fratele mai mic James, înainte ca mama lor să intre rapid și să-i scoată de acolo, s-au transformat rapid într-o "comedie a erorilor", devenind un clip care a fost vizualizat de milioane de ori în întreaga lume. El a spus că vrea să infirme toate zvonurile, spunând în conferința de presă: "Soția mea Jung-a, nu a folosit prea multă forță în momentul în care a scos copiii din încăpere", răspunzând celor care au făcut aceste speculații. "Copiii noștri nu au fost răniți ... noi în mod normal, nu-i tratăm pe copiii noștri la modul în care ați văzut în clip". Acesta a mai adăugat: "Ne-am dori să clarificăm unul dintre zvonurile și controversele iscate în jurul acestui video. Da, femeia din film este soția mea, nu bona mea".

Profesorul Kelly, în vârstă de 44 ani a mărturisit de asemenea că a fost foarte nerăbdător după "dezastrul" pe care l-a provocat în direct să-și ceară scuze celor de la BBC și a crezut că și-a terminat cariera de reporter. Din fericire conducerea de la BBC a fost la fel de amuzată de incident, ba chiar l-a invitat pe profesorul Kelly împreună cu întreaga sa familie să apară într-o transmisiune în direct, în care acesta și-a prezentat familia și a descris incidentul care i-a transformat în vedete mondiale. El a dorit și să-și apere soția împotriva comentariilor inadecvate apărute pe anumite canale media spunând că soția sa a încercat din răsputeri să salveze profesionalismul interviului și le-a spus detractorilor că nu îi tratează pe copii așa cum s-a văzut în clip.