Agenţia spaţiala rusă Roscosmos a lansat o campanie de reclutare pentru tinerii aspiranţi-astronauţi, care se preconizează să devină primii „turişti” ruşi pe Lună, în anul 2031, relateaza Agi. Este pentru prima dată în ultimii cinci ani, când Roscosmos adoptă o astfel de iniţiativă, invitând oficial candidaţii la zboruri fără frontiere, să concureze pentru un loc în echipa ce se va aventura într-o misiune specială, spre Lună. „Se cauta 6-8 astronauţi, care vor desfăşura activităţi specifice într-unul din modelele noastre de nave spaţiale de nouă generaţie, aflate pentru moment în fază de lucru”, menţionează agenţia rusă.

Succesele erei spaţiale sovietice nu au fost date uitării, Vladimir Putin manifestându-şi interesul pentru revitalizarea acestora şi pentru organizarea unor misiuni ce vizează expedierea unui echipaj pe Lună, peste circa 14 ani.

Anunțuri
Anunțuri

Recluţii vor pilota un nou model de vechicul spaţial – Federatsiya – proiectat pentru zboruri spre Lună cu patru persoane la bord. Primul test de lansare cu echipaj este programat să se desfăşoare în anul 2023, la noul cosmodrom construit în Vostochny, în aşa-numitul „Far West” al Rusiei.

Condiţiile de participare la concurs

Potrivit declaraţiilor vicepreşedintelui agenţiei Roscosmos, Aleksandr Ivanov, procesul de recrutare va dura până la sfârşitul anului 2017. Printre condiţiile obligatorii pentru înscrierea în această competiţie mai puţin obişnuită, se numară: limita de vârstă – maxim 35 de ani, înalţimea – între 1,50 m şi 1,90 m şi greutatea – nu mai mult de 90 kg.

La categoria „alte competenţe”, se solicită abilităţi deosebite în domeniul IT, stăpânirea la perfecţie a unei limbi străine şi diploma de absolvire a unei facultăţi de inginerie sau pregătire specială ca pilot, cu experienţă relevantă în aviaţie sau în industria aerospaţială, precizează sursa.

Anunțuri

Un alt element deosebit de important îl constituie starea de sănătate ireprosabilă şi forma fizică de invidiat: probele de preselecţie constau în examinări psihologice complexe, 5 kilometri de schi fond şi analize medicale complete, inclusiv cele ginecologice pentru eventualele candidate înscrise în competiţie.

#Rusia deţine în prezent o echipă formată din 30 de cosmonauţi, din care 14 încă nu au experimentat zborul propriuzis pe orbită.

Cel mai în vârstă dintre aceştia este Ghennady Padalka (născut pe 21 iunie 1958), care deţine recordul mondial pentru numărul total al călătoriilor în spaţiu, în timp ce cel mai tânăr membru al echipei este Ivan Vagner (născut pe 10 iulie 1985). #Luna