După cum relatează Agenţia RIA Novosti, Judecătoria Regională Samara (Federaţia Rusă) a condamnat la închisoare pe viață doi dintre cei patru acuzați de uciderea colonelului Andrei Gosht, șef adjunct al Direcţiei Generale a Poliției din regiunea Samara şi, totodată, şef al poliţiei din oraşul Syzrany, precum și de uciderea membrilor familiei sale. Instanţa a pronunţat pedeapsa maximă pentru Mahmad-Aly Ahmadov şi Roman Fathaliev, precum şi 26 de ani de temniţă grea pentru Orkhan Zokhrabov şi 25 de ani de detenţie pentru Islam Babaiev. În plus, condamnații vor trebui să plătească daune de 12 milioane de euro rudelor celor ucişi.

Sângeroasa dramă care a zguduit #Rusia s-a petrecut în vila colonelului din satul Ivashevka, raionul Syzran, regiunea Samara, în noaptea de 24 aprilie 2016. În momentul pătrunderii infractorilor în vilă, în interior se aflau 7 persoane: 2 bărbaţi, două femei şi trei adolescente. Singura care a scăpat nevătămată a fost o fetiţă de 6 ani care dormea la mansardă, mama şi sora ei mai mare reuşind să o ascundă într-o mică debara, înainte ca ucigaşii dezlănţuiţi să pătrundă în încăpere. Femeia încercase să o ascundă şi pe cealaltă fetiţă, într-un dulap de haine, dar aceasta a fost găsită, chiar în timp ce încerca să folosească telefonul mobil pentru a chema ajutoare.

Potrivit organelor de anchetă, colonelul Andrei Gosht şi părinţii acestuia au fost ucişi cu lovituri de bâte chiar în timp ce dormeau, astfel încât nu au avut nicio posibilitate să opună rezistenţă. Tot în somn a fost lovită şi nepoata de 8 ani care dormea la parter, împreună cu bunicii. Aceasta a reuşit să supravieţuiască, ca prin minune, după aproape 4 luni de comă profundă. Tânăra femeie şi adolescenta de 15 ani au avut parte de un sfârşit şi mai cumplit, fiiid violate cu bestialitate, înainte de a fi ucise cu bâtele, după care acestea au fost folosite şi pe post de ţeapă, pentru profanarea cadavrelor. Ţipetele victimelor nu au fost auzite de vecini, vila colonelului fiind situată la o distanţă apreciabilă de celelalte case din sat.

Numărul victimelor şi atrocitatea cu care au fost ucise au indus organele de anchetă şi mass media pe o pistă falsă, acestea considerând prioritară versiunea unei crime în masă, la comandă, primele suspectate fiind grupările mafiote ţigăneşti, caucaziene şi asiatice, pe care colonelul reuşise de foarte multe ori să le calce pe coadă.

Nu au lipsit, bineînţeles, nici speculaţiile de presă, privind posibilitatea existenţei unor legături absconse între colonel şi structurile mafiote ruseşti, aflate în cea mai acerbă competiţie cu grupările ţigăneşti, caucaziene şi asiatice, astfel încât ar fi putut fi vorba şi de o sângeroasă reglare de conturi în stil mafiot. Speculaţiile contiuă şi acum, în mass media din Rusia, dar organele judiciare au stabilit cu certitudine că a fost vorba de un banal atac în scop de jaf şi că infractorii nici măcar nu ar fi ştiut că vila vizată de ei aparţinea, de fapt, unui înalt funcţionar de poliţie. Şi asta cu toate că Mahmad-Aly Ahmadov, conducătorul grupului infracţional, locuia de mai mult timp în satul respectiv.

#Crima #Viol