Ediția electronică a grupului Express a publicat un articol în care sunt prezentate concluziile unui raport recent, care spune că în ciuda eforturilor recente ale NATO de a susține forțele din flancul estic al Europei de-a lungul frontierei cu #Rusia, efectul acestui angajament este minim. Un raport publicat de Centrul pentru Studii Strategice și Evaluări Bugetare (CSBA) prezintă o imagine sumbră a modului în care măsurile de apărare împotriva unei invazii rusești, ar putea sfârși într-o "vărsare de sânge uriașă". Acesta susține că Președintele Vladimir Putin este angajat într-o misiune de restabilire a hegemoniei Moscovei în Occident, iar forțele care i se opun nu au puterea să oprească acest proces.

Intitulat ”Strategia SUA pentru menținerea unei Europe întreagă și liberă”, în raport se spune că: "Din momentul în care Putin a venit la putere, el s-a lansat într-un efort hotărât să-și reafirme influența Moscovei în zonele aflate în trecut sub controlul sovietic. Obiectivul Rusiei este de a răsturna ordinea și securitatea europeană, care a apărut după sfârșitul Războiului Rece”. Modul în care Rusia dorește să realizeze acest lucru presupune stoparea procesului de extindere #NATO, ieșirea din alianță a fostelor state comuniste și restabilirea sferei de influență a Rusiei în aceste zone.

Publicat la începutul acestei luni, raportul compară formidabilele arsenale nucleare pe care le posedă cele două superputeri, Rusia și SUA. Odată cu schimbarea axei de putere după instalarea lui Donald Trump, care a catalogat alianța NATO ”învechită”, se pare că șansa lui #Vladimir Putin de a-și pune în aplicare planul a sosit. După anexarea Peninsulei Crimeea în 2014, Europa a fost atentă la pașii Moscovei făcuți în special către vecinii săi din Europa de Est, care trăiesc permanent sub această amenințare.

Deși recentele desfășurări de trupe și echipamente în regiune au fost făcute cu scopul de a descuraja Rusia, raportul CSBA susține că aceste eforturi sunt inutile. Raportul argumentează că: "Estonia, Lituania și Letonia sunt, de asemenea, extrem de vulnerabile la un atac rusesc. Proximitatea dintre statele baltice și Rusia înseamnă că, odată ce începe un conflict, forțele rusești ar putea ajunge în capitalele acestor țări, în sub o zi, lăsând puțin timp pentru a consolida aceste țări cu forțe suplimentare ale NATO”. Îngrijorător este și faptul că postura militară a NATO este deosebit de slabă în statele baltice, chiar dacă mii de tancuri și soldați au fost trimise din SUA în Europa, în conformitate cu CSBA. Aceste forțe ar fi incapabile să respingă un atac de proporții al Kremlinului.

Rusia ia în calcul și crizele locale, ea îndreptându-și atenția și spre alte zone geografice unde există puncte slabe în arhitectura de securitate a Europei. În raport se mai spune că trebuie adusă la realitate conducerea europeană de la Bruxelles, care prin lipsa ei de rezultate eficiente a dus la o creștere a tendințelor populiste și naționaliste, nefavorabile pentru o cooperare mai strânsă în jurul valorilor de securitate comună. Acest lucru este în contrast cu cu sistemul centralizat de supervizare a lui Putin, care îi oferă acestuia un avantaj enorm, în comparație cu coordonarea celor 28 de state NATO. Toate acestea și multe alte vulnerabilități publicate în raport, concluzionează că o invazie rusească s-ar transforma într-o "vărsare de sânge uriașă".