Portalul de știri MSN News a publicat un articol preluat din cotidianul The New York Times, în care informează că o rachetă cu rază medie de acțiune a fost lansată din Coreea de Nord deasupra Mării Japoniei, zburând aproximativ 500 de kilometri înainte de a cădea în mare. Este se pare prima încercare de a testa politica pe care Donald Trump o va avea față de izolatul stat comunist, a cărui dictator nu ezită să se joace cu focul de câte ori are ocazia.

Imediat Comandamentul Strategic al Statelor Unite ale Americii a emis o declarație în care a spus că a identificat racheta ca un sistem mediu sau cu rază intermediară de acțiune, care "nu reprezintă o amenințare pentru America de Nord".

Anunțuri
Anunțuri

Coreea de Sud a condamnat lansarea rachetei, spunând că a încălcat astfel rezoluțiile Consiliului de Securitate al ONU privind dezvoltare sau testarea tehnologiilor cu rachete și arme balistice nucleare. De asemenea, ea a mai spus că lansarea rachetei a fost un act deliberat, pentru a ridica tensiunea în zonă și pentru a folosi evenimentul ca pârghie în relațiile cu administrația Trump. Într-o declarație dată publicității, Armata Sud-coreeană a spus: "Vedem acest lucru ca parte a unei tentative a Nordului de a atrage atenția, prin demonstrarea capacităților sale de rachete nucleare și pentru a contracara linia politică puternică dusă de noua administrație a SUA împotriva Coreei de Nord".

Lansarea rachetei a venit în timp de Donal Trump îl găzduiește pe premierul Japoniei, Shinzo Abe aflat în vizită oficială în #SUA, dar nu este clar dacă testul a fost conceput ca un mesaj politic.

Anunțuri

#Donald Trump și Shinzo Abe au organizat în grabă o conferință de presă în care au dat un răspuns comun. "Cea mai recentă lansare de rachete de către Coreea de Nord este un gest absolut intolerabil", a declarat Abe, solicitând statului comunist să se conformeze tuturor rezoluțiilor Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite. Participant la conferința de presă, cu o privire sumbră, Donald Trump nu a spus nimic despre lansarea rachetei, dar a transmis un mesaj clar către Japonia: "Vreau doar ca toată lumea să înțeleagă și să fie convinsă că Statele Unite ale Americii se află în spatele Japoniei, marele său aliat, în procent de sută la sută".

Ministerul de Externe din Coreea de Sud a declarat că testul, primul din Coreea de Nord în acest an, a demonstrat "obsesia maniacală" a liderului nord-coreean Kim Jong-un, de dezvoltare a unei rachete balistice cu ogive nucleare. Testul a avut loc la mai puțin de două zile după ce Donald Trump a declarat vineri că apărarea împotriva amenințărilor nucleare și de rachete din Coreea de Nord a fost și este o "foarte, foarte mare prioritate".

Anunțuri

Trump a făcut acest comentariu la conferința de presă pe care a ținut-o cu premierul Japoniei Shinzo Abe la Casa Albă. În declarația lor comună, cei doi lideri au cerut Coreei de Nord "să abandoneze programele sale nucleare și de rachete balistice și să nu ia măsuri provocatoare ulterioare".

Secretatul Apărării al SUA, 'Mad dog' J. Mattis, a vizitat Coreea de Sud în prima sa vizită oficială în străinătate și a fost de acord împreună cu omologii săi din Coreea de Sud să stimuleze capacitățile comune de apărare împotriva Coreei de Nord. Cei doi aliați au fost de acord să implementeze un sistem avansat de apărare antirachetă american cunoscut sub numele de THAAD în Coreea de Sud până la sfârșitul anului, în ciuda unui puternic protest venit din partea Chinei.