Cotidianul Daily Mirror a publicat un articol despre acordul semnat între compania de cercetare a Institutului Seasteading și guvernul din Polinezia Franceză pentru construirea primului #oraș plutitor din lume, în mijlocul Oceanului Pacific. Guvernul din Polinezia Franceză a semnat acordul cu prestigioasa firmă din SUA și se speră că lucrările de construcție vor începe în anul 2019.

Institutul Seasteading și-a canalizat ultimii cinci ani în cercetări, încercând să planifice și să proiecteze construirea de "comunități permanente, inovatoare care să plutească pe mare". Polinezia Franceză, o colecție de 118 insule din sudul Pacificului, este în pericol să fie înghițită de Oceanul Pacific datorită creșterii nivelului mării.

Anunțuri
Anunțuri

Potrivit postului de televiziune ABC, guvernul insulelor a semnat un memorandum de înțelegere cu prestigiosul Institut Seasteading din San Francisco.

Semnarea acestui memorandum a deschis calea pentru declanșarea altor studii colaterale cu privire la impactul economic și de mediu asupra zonei, plus prognoze despre implicațiile juridice ale construirii unui oraș plutitor. Randolph Hencken, director executiv al institutului, a declarat: "Ceea ce ne interesează este ca alegerea să fie societală și într-o locație în care putem încerca lucruri care nu au fost încercate anterior". Se presupune că proiectul nu va provoca schimbări radicale, mai ales că se suprapune peste o necesitate obiectivă.

În plus insulele se potrivesc perfect pentru proiectul propus, locul trebuind să fie în ape protejate nu în ocean deschis, unde proiectul este posibil tehnologic, dar foarte costisitor din punct de vedere economic.

Anunțuri

În schimb pe un recif se pot proiecta platforme plutitoare care să fie suficiente pentru acele ape și accesibile ca și costuri economice.

Proiectul pilot se speră că va fi finalizat cu succes deoarece Polinezia Franceză are instituții foarte stabile și în aceste condiții se poate lucra eficient cu un guvern care agreează acest proiect, într-un parteneriat bazat pe respect reciproc. Hencken speră guvernul din Polinezia Franceză va sprijini eforturile firmei sale, arătând că va fi un avantaj atât direct cât și indirect din punct de vedere economic. Polinezia Franceză are o economie bazat pe #Turism și este încântată de acest parteneriat bazat pe o tehnologie revoluționară. După terminarea studiilor inițiale, un proiect de lege se speră că va fi legiferat anul viitor, permițând astfel demararea construcțiilor în anul 2019.