Vladimir Putin a transmis un mesaj destul de dur celor care nu-l susțin pe #Donald Trump, ce va intra în funcţie la data de 20 ianuarie ca preşedinte al Americii. Liderul de la Kremlin a făcut referire la informațiile false apărute despre Donald, potrivit cărora, serviciile de informații rusești ar fi intrat în posesia unor înregistrări ce îl înfățișează pe președintele ales al SUA, în compania mai multor femei de moravuri ușoare, la Moscova. Vladimir i-a comparat pe cei care susțin astfel de afirmații, cu niște “prostituate”, scrie evz.ro.

Reacție neașteptată a președintelui rus, după ce agenții secreți ruși au fost acuzați că dețin filmări dezonorante cu Donald Trump.

Anunțuri
Anunțuri

Putin a respins orice acuzație privind acest subiect, menționând că serviciile nu supraveghează pe toți milionarii americani care vin în Rusia, și că tot ce s-a spus la adresa lui Trump sunt “povești false” niște “făcături”.

Mai mult, liderul de la Kremlin consideră că astfel de atacuri demonstrează nivelul destul de josnic la care se face politica în America. Putin ia apărarea lui Trump, precizând că acesta nu a vizitat Moscova pentru serviciile prostituatelor ruse, chiar dacă ar fi fost cele mai bune din lume.

“Discutăm de un bărbat matur. Trump este un om care s-a ocupat mulți ani de organizarea concursurilor de frumusețe. A cunoscut cele mai frumoase din această lume. Nu cred că a venit la hotel pentru a căuta prostituate. Persoanele care răspândesc astfel de farse împotriva președintelui ales al Americii, pentru a le folosi în cursa politică, nu au niciun principiu moral”, a declarat #Vladimir Putin.

Anunțuri

După anunțarea noului lider de la Casa Albă, în persoana lui Donald Trump, Rusia este dispusă să reia legăturile cu SUA, devenind aliați în lupta împotriva grupării teroriste Stat Islamic și a atacurilor cibernetice. În acest mod, relațiile dintre cele două state s-au detensionat și se așteaptă ca, pe timpul mandatului milionarului american, Washington-ul să ridice sancțiunile impuse Rusiei ca reacției a implicării în Crimeea.