Ediția electronică a publicației The Independent a publicat un articol despre situația revoltătoare dintr-o localitate din Tunisia, unde o fată de 13 ani a fost forțată să se căsătorească cu fratele ei vitreg, după ce acesta a violat-o și a lăsat-o însărcinată. "Când este vorba despre un copil, nu putem vorbi de consimțământ. Este #Viol" a fost și concluzia Agenției pentru Protecția Copilului, care a cerut măsurile legale care se impun în astfel de cazuri.

Cu toate că întreținerea de relații sexuale cu persoane având vârsta sub 15 ani este pasibilă cu până la șase ani de închisoare după legislația din Tunisia, în conformitate cu articolul 277 din codul penal al țării, în cazul în care nu s-a folosit forța în timpul actului sexual, violatorul poate scăpa de pedeapsă dacă se căsătorește cu victima.

Anunțuri
Anunțuri

Bărbat în vârstă de 20 de ani s-a căsătorit cu sora lui vitregă în vârstă de 13 ani, după ce a lăsat-o gravidă. Chokri Mejri, un purtător de cuvânt al instanței, a afirmat că fata "nu a fost violată". Acesta a spus că fata a fost intervievată și după ce s-au verificat toate detaliile speței, s-a considerat că sunt întrunite toate condițiile pentru căsătorie. Chiar dacă părinții s-au opus anterior căsătoriei, în circumstanțele date aceștia au trebuit să accepte compromisul.

Țara din Africa de Nord este recunoscută pentru progresele făcute privind promovarea drepturilor femeilor în lumea arabă, dar stereotipurile de gen și legile arhaice rămân adânc înrădăcinate în sistemul său de justiție. Decizia instanței i-a înfuriat pe tunisieni care au demonstrat în fața parlamentului țării, purtând pancarte cu mesaje de genul: "Cum am cunoscut-o pe mama ta? Am violat-o când avea 13 ani".

Anunțuri

Premierul Tunisiei a declarat că s-au declanșat discuțiile pentru promovarea cu ”prioritate” a unui nou proiect de lege care să reexamineze și să schimbe "toate articolelor care vizează lupta împotriva violenței îndreptată asupra femeilor". Un proiect de lege pentru a combate violența împotriva femeilor a fost elaborat în anul 2014, dar el încă așteaptă să fie discutat în parlament. "Țara noastră nu mai poate face referire la legile care sunt de modă veche și care nu reflectă spiritul drepturilor și libertăților cetățenești", a declarat premierul Youssef Chahed la postul de radio Mosaique FM, promițând că 2017 va fi "anul copilului". El a spus că va depune eforturi pentru elaborarea unui plan pentru îmbunătățirea vieții copiilor din țară, cu un accent deosebit pe educație.

Președinta Asociației Tunisiene a Femeilor Democrate, Monia Ben Jemia, a cerut abrogarea articolului 227, declarând pentru ziarul ”Le Parisien” că a fost "scandalos" faptul că un judecător ar putea considera o fată în vârstă de 13 ani "pregătită" pentru căsătorie, mai ales că în școlile din Tunisia nu se fac lecții de educație sexuală.

Anunțuri

Femeile din țară sunt descurajate să depună plângeri de viol și se simt adesea rușinate atât ele cât și familiile lor, când este vorba despre abuzurile sexuale, potrivit unui raport din anul 2015 al organizației Amnesty International, privind drepturile femeilor în Tunisia.

În luna octombrie o gazdă a unui show TV tunisian a stârnit controverse după ce a spus că victima unui viol în vârstă de 14 ani, ar trebui să se căsătorească cu atacatorul pentru a "închidă cazul" și "să accepte situația". Un proiect de lege similar din Turcia, care i-ar fi permis unui violator să rămână liber dacă se căsătorește cu victima lui, a fost abandonat după ample demonstranții de stradă. #legislatie #Violenta