Cotidianului Daily Mail în ediția sa electronică a publicat un articol dublat de o înregistrare video, în care se poate vedea cum un cuplu de părinți jihadiști își sărută fiicele cu puțin timp înainte ca una dintre ele să intre într-o secție de poliție siriană ca bombă umană și să fie aruncată în aer cu ajutorul unui detonator de la distanță.

Înregistrarea arată cum un fanatic religios, tatăl celor celor două fetițe, de șapte, respectiv nouă ani, le dă acestora lecții cum să efectueze atacul sinucigaș cu bombă, acestea fiind apoi îmbrățișate de mama lor, o femeie îmbrăcată într-o burka. La scurt timp după aceea, se presupune că fetița în vârstă de șapte ani, a intrat într-o secție de poliție din capitala Damasc în Siria, fiind ucisă într-o explozie detonată prin telecomandă.

Anunțuri
Anunțuri

Cu muzică în fundal și stând în fața unui steag negru inscripționat cu litere arabe albe, extremistul le ține pe fetițe în brațe în timp ce le spală creierul cu sloganuri islamice bombastice. Ambele fete spun apoi "Allahu Akbar". În prima parte a secvenței video cele două apar îmbrăcate cu fulare și căciulițe de lână, fiind apoi îmbrățișate de mamă, înainte să iasă afară din cameră. Ulterior, în data de 16 decembrie, o fetiță în vârstă de șapte ani a intrat calmă într-o secție de poliție din Damasc, înainte de a fi ucisă într-o explozie cu bombă, care a rănit și trei ofițeri.

Jurnaliștii sirieni au scris că cei doi adulți din înregistrare sunt soț și soție, fiind părinții celor două fete. De asemenea, ei au făcut legătura cu una dintre fetițele moarte în explozia de vineri. În film se poate observa cum mama le îmbrățișează în mod repetat, pe fata mai mică numind-o Islamul, iar pe fata mai mare, apelând-o cu numele de Fatima.

Anunțuri

Un bărbat din spatele camerei o întreabă pe femeie de ce își trimite fiicele la jihad când ele sunt atât de tinere, iar ea răspunde fără ezitare că "nimeni nu este tânăr atunci când vine vorba de jihad, fiecare musulman fiind dator să participe la jihad". El se roagă apoi pentru ca Allah să accepte sacrificiul făcut de femeie.

În a doua parte a filmului, bărbatul care se presupune că este tatăl celor două fete, îi explică uneia dintre fetițe că ”ceea ce va face azi” este un atac cu bombă sinucigaș în Damasc. Într-un delir mistic total bărbatul o întreabă apoi pe fetița din stânga lui: "Nu o să-ți fie frică pentru că vei merge la ceruri, nu?, iar aceasta îi răspunde cu inocența proprie copilăriei, "Da!". Ambii copii spun apoi ”Allah Akbar” la cererea omului, înainte ca acesta să înceapă să spună rugăciuni.

Nu este încă pe deplin clar care grup jihadist a fost în spatele atacului. Un cotidian apropiat guvernului sirian a informat că explozia din centrul cartierului Midan din capitala Siriei a rănit trei ofițeri de poliție, după ce acesta a postat pe pagina sa de Facebook că: "O fetiță de șapte ani, a intrat în secția de poliție, purtând o centură cu explozibil care a fost detonată de la distanță".

Anunțuri

O sursă din poliție a declarat pentru cotidianul Al-Watan că fetița a spus că s-a pierdut și a cerut să folosească toaleta, înainte ca bomba să explodeze. Observatorul sirian pentru drepturile omului a confirmat că a existat o explozie în Midan, dar a spus că nu a putut preciza cauza acesteia. #terorism #Politie