Avioanele care formează garda aeriană a Coaliției împotriva Statului Islamic au început să bombardeze cu agresivitate podurile ce mențin legătura în zona strategică din jurul râului Tibru. Au fost rupte patru din cele cinci poduri care permiteau contraatacuri deoesebit de ferme ale jihadiștilor împotriva forțelor irakiene care se străduiesc să elibereze centrul islamic din Mosul, au relatat cei de la Agerpres.

Potrivit comunicatului oficial al generalului britanic Rupert Johns, aceste bombardamente intense sunt menite să scoată din uz aceste poduri nu neapărat să le distrugă, deoarece jihadiștii conglomerați la vest de râul Tibru încercau să transporte camioane cu muniție în zonele de impact.

Aceste camioane au o forță deosebit de mare deoarece sunt manevrate de soldați kamikaze care au reușit să distrugă și să facă ravagii printre forțele irakiene. Din aceste motive, Coaliția, alături de irakieni s-au apucat să sape gropi de dimensiuni mari pentru a pune stavilă acestor manevre.

Generalul britanic, a mai adăugat că strategia a dat roadele așteptate, iar atacurile asupra centrului jihadist din Mosul intrate în săptămâna a șaptea, își urmează traiectoria stabilită .

Deși părerea unanimă a Coaliției este că inamicul a început să sufere pierderi importante, operațiunile militare sunt destul de lente, iar confruntarea pare să devină una tot mai încleștată în contextul în care islamiștii se agață de orice petic de pământ, din cauză că doresc să recucerească cartierele pierdute în dauna membrilor Coaliției.

Forțele de elită ale trupelor anti-teroriste au avansat reușind să cucerească aproape jumătate din cartierele din orașul Mosul aflate în zona estică, iar acum încercă să lărgească aria de acțiune, însă manevrele sunt îngreunate de atacurile surpriză cu mașini capcană.

Până la restabilirea totală a ordinii și la eliminarea cuiburilor de teroriști luptele par să se încrânceneze . Un singur lucru este cert. Coaliția este dispusă să aștepte pașii greșiți ai adversarilor pentru a-i anihila total. #islamisti #terorism #Razboi