Agenția Associated Press preluată de Yahoo News și postul de televiziune Russia Today au publicat un rezumat al principalelor concluzii care s-au desprins după întâlnirea președintelui Rusiei cu oficiali ai armatei la Soci. Acolo Putin le-a vorbit generalilor ruși și responsabililor din industria de apărare vineri, încheind astfel o serie de reuniuni dedicate domeniului apărării.

Kremlinul va continua dezvoltarea și modernizarea unităților sale militare, chiar dacă economia Rusiei a intrat într-o etapă de profundă recesiune. #Vladimir Putin a declarat că #Rusia va continua să dezvolte tehnologii militare avansate pentru a se proteja. "Scopul nostru este de a neutraliza în mod eficient orice amenințări la adresa securității militare a Rusiei, inclusiv pe cele ale sistemului strategic (#NATO) de apărare împotriva rachetelor balistice, contracarând astfel sistemul Prompt Global Strike (PGS) al SUA", a declarat Putin militarilor din armata rusă. Acesta este un sistem care permite ghidare armelor convenționale de atac aerian, dar și a rachetelor nucleare balistice, oriunde în lume în maxim o oră. "Vom continua să facem tot ce este necesar pentru a menține echilibrul strategic al puterii", a spus el, adăugând că echilibrul a fost factorul determinant care a împiedicat un conflict militar major între Rusia și SUA ca puteri militare și nucleare în timpul Războiului Rece.

El a mai avertizat că toate puterile mondiale își concentrează toate resursele în prezent, folosind cele mai avansate cunoștințe științifice, pentru dezvoltarea armelor. Acestea includ tehnologii laser, tehnologii hipersonice și tehnologii din industria roboticii și computerelor. Și Rusia desfășoară o astfel de cercetare a mai spus președintele Vladimir Putin. "Pe măsură ce vom crea sisteme avansate de arme, vom urma cu strictețe obligațiile internaționale pe care Rusia și le-a asumat”. În acest context Putin nu a ezitat să menționeze anularea Tratatului ABM în anul 2002 de către administrația condusă de președintele american George W. Bush, care se referea la apărarea antirachetă.

Moscova acuză Alianța Nord Atlantică de faptul că a compromis securitatea națională a Rusiei prin dezvoltarea unor mijloace de combatere și descurajare nucleară îndreptate împotriva Rusiei, extinderea alianței spre frontierele rusești și dezvoltarea de tehnologii avansate de lovituri convenționale, care pot fi folosite pentru un atac de proporții din partea SUA. Pe fondul acestor amenințări, Președintele Vladimir Putin spune că Rusia depune eforturi pentru a dezvolta noi arme doar pentru a asigura un echilibru strategic.

El nu a menționat programe de arme specifice, dar oficialii militari au declarat că Rusia este în curs de dezvoltare a focoaselor pentru rachetele sale balistice capabile să facă manevre de eschivare în drumul lor către țintă, iar armata lucrează la arme laser de ultimă generație.