Din cauza faptului că cercetătorii de la NASA nu au reușit până acum să rezolve o problemă importantă, agenția spațială nord-americană a lansat pe site-ul HeroX un #Concurs, care va dura până la data de 20 decembrie 2016. Cele mai bune soluții pentru această problemă cu care se confruntă astronauții vor fi premiate cu 30.000 de dolari. La această provocare pot să participe toate persoanele care au peste 18 ani, din toată lumea. Este vorba despre găsirea unei soluții care să îi ajute pe astronauți să își poată face nevoile fiziologice atunci când se află în costumul spațial și să poată renunța la a mai purta scutece, scrie realitatea.net.

#NASA a lansat o "provocarea toaleta", în speranța de a dezvolta un sistem pentru costumele spațiale, care să poată colecta de deseuri umane și să evite contactul acestora cu corpul astronauților pentru o perioadă de cel puțin șase zile. Potrivit rapoartelor mass-media străine, ar trebui să vă imaginați că purtați un costum spațial în timpul unui zbor în spațiu, când brusc, stomacul începe să vă facă probleme și trebuie să vă faceți nevoile fiziologice. Cum rezolvați această problemă? Concursul lansat de NASA speră să găsească soluții, iar agenția va recompensa ideile viabile cu premii în bani. Stația spațială internațională desfășoară de ani buni zboruri pe distanțe lungi, dar până acum scutecele au fost singura soluție pentru astronauții care stau în costume spațiale până la 144 de ore în timpul zborurilor.

NASA nu vrea să mai continue această situație, astfel că a apelat la ideile oamenilor din întreaga lume pentru a putea rezolva problema. Această cerință specifică este de a dezvolta un sistem care să fie încorporat în costumele astronauților pentru a colecta deșeuri umane, care în imponderabilitate ar zbura peste tot. Potrivit rapoartelor, agenția spațială a SUA a cerut ca oamenii să participe la această provocare, data limită pentru trimiterea ideilor fiind 20 decembrie, iar câștigătorul va primi 30.000 de dolari premiu în bani.

Până acum astronautii nu au avut alte variante decât folosirea scutecelor în timpul decolărilor, aterizărilor sau ieșirilor în spațiu. Acesta a fost considerată o soluție temporară, deoarece purtarea scutecelor pentru intervale mari de timp poate duce la apariția unor infecții sau chiar sepsis. Pe stația spațială internațională a fost montat un wc cu aspirație, dar problemele apar atunci când cei aflați în spațiu sunt nevoiți să poarte costumele speciale pentru mai mult timp. #SUA