China a fost învinuită în timpul campaniei electorale din #Statele Unite că este creatoarea conceptului de “încălzire globală”. Vice-ministrul Afacerilor Interne chinez, Liu Zhenmin a reacționat prompt.

El a declarat reporterilor de la United Nations că președinții Statelor Unite, Ronald Reagan și George H.W. Bush au început dezbaterea acestui concept încă de la sfârșitul anilor ’80, conform Bloomberg News. După moartea lui Reagan, în 2004, Secretarul de Stat, George Schulz, a devenit unul dintre cei mai proeminenți Republicani care cerea acțiuni urgente în ce privește schimbările climatice.

Eforturile Statelor Unite în dezvoltarea unor tehnologii noi, prietenoase cu mediul înconjurător le plasează între primii competitori. Liu speră că administrația Republicană va continua să sprijine acest proces și va continua cooperarea cu marile puteri economice în acest domeniu. El subliniază deosebita importanță a acestei cooperări și face asigurări că țara lui va continua lupta împotriva schimbărilor climatice “indiferent de circumstanțe”.

Trump încă nu a răspuns afirmațiilor lui Zhenmin.

În timpul competiției pentru prezidențiale, Hillary Clinton spunea că “Donald crede că schimbările climatice sunt o farsă a chinezilor”.

Acuzațiile lui Donald Trump, larg răspândite pe Tweeter de scepticii încălzirii globale, sunt rezultatul unor lungi perioade de îndoieli, care au început undeva în noiembrie 2012. El dorește ca Statele Unite să părăsească acordul de la Paris din 2015, care este etichetat de cercetători ca unul cu foarte multe ramificații globale. Reducerea emisiilor de gaze poluante din Statele Unite depășesc cu 20% reducerile realizate de celelalte state membre ale acordului.

În discursul său, John F. Kerry a făcut apel ca Trump să nu ia decizii bazate doar pe ideologie fără o documentare corespunzătoare.

Secretarul de Stat, Kerry, care s-a implicat în negocierea acordului de la Paris, a declarat la Marrakesh: “Nimeni nu are dreptul să decidă pentru miliarde de oameni, bazându-se doar pe ideologie” și nu este o chestiune în care ar trebui implicată armata sau comunitatea. #Donald Trump China #incalzire globala