Drumul de la sărăcie la bogăție este de obicei unul lung și greu, puțini fiind aceia care reușesc să adune o avere după ce au dus o viață grea, plină de lipsuri și nevoi. Însă, drumul invers, de la bogăție la sărăcie, se dovedește a fi uneori unul scurt și abrupt. Există multe cazuri care dovedesc că este foarte greu să ajungi sus și să te menții acolo, dar este foarte ușor să cobori, să cazi brusc. Un astfel de caz este cel al lui Marianne Friedman-Foote, din New York, #SUA, o femeie care a locuit într-un #apartament de lux, evaluat la 10 milioane de dolari, dar a ajuns acum să doarmă sub cerul liber, în parc, la doar o milă distanță de fosta sa locuință, aflată într-un cartier de milionari. Povestea ei a fost relatată în ultima vreme de presa din toată lumea.

Americanca, care are acum 63 de ani, a fost una dintre moștenitoarele unui magnat al industriei textile din SUA, Isidor Kaplan, care i-a fost bunic. A crescut și a trăit într-un apartament cu 13 camere din Manhattan, având menajeră și valet, dar acum ”dormitorul” său este o saltea pe care o întinde seară de seară pe iarba din Central Park, împreună cu actualul soț, Frank Foote. Faptul că a risipit o asemenea bogăție pare inexplicabil la prima vedere, dar există multe lucruri care îi trag pe oameni în jos, unii ajungând fără un acoperiș deasupra capului din cauza bolilor, a dependenței de droguri, alcool, jocuri de noroc, a unor decizii proaste sau a mândriei excesive. Așa s-a întâmplat și în cazul lui Marianne, care după moartea mamei sale, a suferit o depresie puternică, devenind apoi dependentă de heroină, informează evz.ro.

Marianne a muncit ani de zile ca și asistentă medicală, în perioada în care a fost căsătorită cu primul ei soț, Michael Owler, care era angajat al FBI. Împreună cu acesta a avut o fiică, Giselle, dar în urmă cu 30 de ani cei doi au divorțat, iar Michael a luat fetița cu el în Florida. Acesta a fost primul mare șoc din viața Mariannei, care a rămas dintr-o dată fără #familie și fără loc de muncă. A locuit apoi în apartamentul superluxos de 4000 metri pătrați, care valora cel puțin zece milioane $, împreună cu mama și sora sa Georgia. După moartea mamei, cele două surori au vândut apartamentul cu doar 3 milioane de dolari, pe care i-au împărțit în mod egal.

Dar, în următorii ani, dependența de alcool și droguri i-a risipit toți banii, ajungând ca anul acesta să fie evacuată împreună cu actualul soț și din ultimul apartament în care au locuit. Neavând unde să meargă, cei doi au ales să doarmă în parc, unde muta salteaua zi de zi, iar hainele și alte lucruri care le-au mai rămas le păstrează în saci menajeri. Impresionat de povestea lor, un avocat din New York s-a decis să îi ajute să își găsească un adăpost civilizat, măcar pentru anotimpul rece care se apropie, deoarece este imposibil să supraviețuiești pe timpul iernii sub cerul liber într-un parc.