Într-un articol publicat pe pagina sa de web, Daily Express prezintă forțele speciale rusești în acțiune, în timp ce se pregătesc pentru misiuni subacvatice, într-un exercițiu de rutină din regiunea Kaliningrad recent dotată cu arme nucleare cu rază medie de acțiune.

Lansarea filmului a venit imediat ce #NATO a decis să-și intensifice planurile de a disloca mai multe mii de militari la frontiera Rusiei, forțată fiind de decizia președintelui Vladimir Putin de a crește efortul țării sale de pregătire pentru un război. Alianța Nord Atlantică a semnat un acord care prevede staționarea a 3.000 până la 4.000 de soldați aproape de granița cu Rusia ca o contrapondere a faptului că Moscova continuă să inflameze tensiunile cu Occidentul.

Într-un spectacol de forță, aparent prezentat ca și represalii împotriva strategiei militare a Occidentului, forțele președintelui Putin sunt angrenate în exerciții militare care să dovedească determinarea și pregătirea lor pentru potențiale conflicte. În această nouă filmare, sunt prezentate forțele speciale ale trupelor navale ruse, care își expun abilitățile lor în lupta subacvatică, îndemânarea la tragerile cu armamentul din dotare și capabilitățile de dezactivare și eliminare a minelor marine.

Exercițiile secrete ale forțelor speciale navale rusești, au fost centrate în jurul unui scenariu care a avut la bază un asediu organizat de către un inamic fictiv, care a capturat o bază navală și a plantat mine pe una dintre navele cucerite. În misiunea primită, trupele curăță zona de explozibil, arătând în același timp, în afară de abilitățile militare și armamentul pe care îl folosesc în astfel de misiuni speciale, respectiv pușca de asalt de calibru 5,66 mm APS, care poate fi folosită atât în apă cât și pe uscat.

Exercițiile vin pe fondul unei campanii de propagandă masivă a Rusiei privind capabilitățile sale nucleare și militare. Marți au apărut primele imagini cu cea mai mare rachetă nucleară construită de #Rusia, capabilă să radă de pe suprafața pământului o țară de mărimea Franței. Experții susțin că racheta este atât de distrugătoare, încât bombele mortale căzute asupra orașelor Hiroshima și Nagasaki prin comparație ar arăta ca niște arme de jucărie. Gigantica RS-28 Sarmat, cu o greutate de peste 100 de tone și o rază de acțiune de aproximativ 10.000 km, poate transporta până la 16 focoase nucleare, iar presa rusă informează că puternica rachetă balistică intercontinentală ar putea "șterge de pe fața pământului pământului zone de mărimea statului Texas". Mai îngrijorător pentru Occident este faptul că racheta a fost proiectată cu tehnologia ”stealth”, care îi permite să ajungă la țintă fără a fi detectată de către sistemele radar.

Într-un alt film șocant lansat în această săptămână, Președintele Putin a avertizat Statele Unite să oprească acumularea tensiunilor cu Rusia sau "vor fi consecințe". Avertismentul a venit în același timp, cu decizia președintelui rus de a trimite în secret două nave de război cu capabilități nucleare în Marea Baltică. Mișcările au fost descrise de către experții militari, ca fiind cea mai mare desfășurare navală a Rusiei de la sfârșitul Războiului Rece. #Vladimir Putin