Un articol publicat de Associated Press dezvăluie misterioasa poveste a substanței chimice care acum o poți găsi pe piața liberă în China și care este un drog extrem de puternic și periculos. Totul a început într-o dimineață devreme din luna octombrie a anului 2002, când un un nor alb și dens a umplut în tăcere teatrul Dubrovka din Moscova. Era la trei zile după ce militanții ceceni luaseră mai mult de 800 de oameni ostatici. Forțele speciale rusești s-au confruntat atunci cu o sarcină imposibilă: eliberarea ostaticilor dintr-un teatru împânzit cu capcane și câteva zeci de bombe sinucigașe. Ei au apelat la produsele chimice pe care oamenii de știință ruși le-au cercetat ani de zile, și au pompat în incinta teatrului aerosoli conținând cantități mari de fentanil, un opioid sintetic deosebit de puternic, înainte de a ataca.

Odată ce substanța misterioasă a fost dispersată, oamenii au îngenuncheat acoperindu-și fețele cât au putut, potrivit martorilor oculari. Nimeni nu a simțit senzație de sufocare. Oamenii au scăzut pur și simplu în ceea ce părea a fi un somn profund. "M-am întins pe jos și am început să mă rog", a spus Vladimir Stukanov, directorul trupei de copii al teatrului. Prietenul său, Boris Lapin, îi dăduse haina lui pe care Stukanov și-a presat-o pe față. "Boris a murit, dar m-a salvat", a spus el cu durere în glas.

Comandourile au luat cu asalt teatru și i-au ucis pe atacatori, dar mai mult de 120 de ostatici au murit datorită efectelor substanțelor chimice din cocktailul gazos dispersat. Mulți dintre supraviețuitori au suferit efecte secundare durabile asupra sănătății. Guvernul Rusiei a recunoscut că aerosolii conțineau compuși înrudiți cu fentanilul, dar au refuzat să dezvăluie compoziția exactă. Câțiva ani mai târziu, oamenii de știință britanici au testat îmbrăcămintea și urina de la trei supraviețuitori, stabilind că aerosolul conținea carfentanil, unul dintre cele mai puternice opioide de pe planetă, precum și remifentanil un opioid mai slab.

Astăzi, carfentanil este ușor disponibil de la furnizori din China, care îl oferă spre vânzare pe internet fără întrebări. Această substanță nu este controlată în China, cel mai mare exportator de produse chimice din lume, în ciuda eforturilor SUA care a cerut Beijingului să pună această substanță pe o listă neagră a produselor interzise la comercializare.

Olga Dolotova, o ingineră care a supraviețuit acelui coșmar, își amintește doar că a văzut fumul alb coborând în teatru înainte de a-și pierde cunoștința. Mai târziu, ea a auzit pe cineva spunând: "Este în viață." Atunci când Dolotova a deschis din nou ochii, s-a pomenit într-un autobuz plin cu cadavre. Femeia a fost îngrozită, nimeni nu mișca și toți păreau niște păpuși în mărime naturală puse una peste alta. Îi venea să vomite. Abia când a ajuns la spital a reușit treptat să își revină după tratamentul aplicat acolo. La atâția ani de la eveniment, nici acum nu se știe de ce forțele speciale rusești au folosit substanțe chimice în acel atac.

Deși este de acord că trebuia o metodă rapidă de anihilare a teroriștilor, nu înțelege de ce personalul medical și de pe ambulanțe nu a fost instruit pentru a face față efectelor gazului misterios și nu a primit antidot. În plus acesta a făcut greșeli mortale, cum ar fi faptul că nu au înclinat capetele oamenilor, astfel încât aceștia să nu se sufoce cu propriile lor limbi, ceea ce ar fi dus la salvarea lor. La atâția ani de la eveniment, toată acțiunea rămâne un mister. #Rusia #terorism