Într-un articol publicat în ediția electronică a grupului Express, este prezentată mărturia cutremurătoare a unei femei creștine din Siria, Alice Assaf, care a mărturisit cum teroriștii ISIS au ucis 250 de copii într-un mixer de frământat aluatul și au ucis șase brutari arzându-i de vii într-un cuptor.

Conform relatărilor acesteia, barbarii jihadiști i-au ucis pe acești copii, dintre care cel mai mare a fost în vârstă de doar patru ani, într-un malaxor industrial pentru aluat, de la o brutărie din orașul sirian Duma. Într-o mărturie cutremurătoare, femeia a vorbit despre "creștini uciși, torturați și copii decapitați în fața părinților lor".

Luând cuvântul în fața Dr. Yvette Isaac, de la asociația de caritate ”Drumul spre succes”, Alice Assaf a spus cum un vecin a venit și a anunțat-o că jihadiștii au luat mai multe fete, aproximativ 300 pe care le-au dus în orașul sirian Duma. Cele mai multe dintre ele erau creștine și doar puține erau alawite. Apoi femeia a povestit drama de la o brutărie din orașul Duma: "La brutărie, erau șase tineri care lucrau acolo. I-am cunoscut. Ei au fost arși în cuptor. Apoi, au mai fost 250 de copii. Aceștia au fost puși într-un malaxor de aluat, apoi au fost frământați. Cel mai mare avea doar patru ani".

Cei care se ocupă de atrocitățile făcute de ISIS în orașul sirian Duma, spun că locul a fost unul plin de vărsare de sânge și violență, fiind unul dintre orașele prinse în inima războiului civil sirian. Masacrele brutale care au avut loc aici au fost documentate de deputata din Congleton, Fiona Bruce, în fața Parlamentului Britanic. Povestind din mărturiile luate de Dr. Isaac, doamna Bruce a spus: ”Ne-a arătat imaginile filmate recent de către ea, vorbind cu mai multe mame care au văzut cum proprii lor copii au fost răstigniți”.

Într-un alt episod, ea povestește cum o tânără mamă cu un copil de doar două luni a încercat să-l ia pe acesta dintr-o altă cameră, când jihadiștii au apărut la ușa din fața casei și le-au cerut să îi urmeze. A fost îngrozită să-l audă pe cel din fața sa spunând:"Nu. Pleacă. Este al nostru acum!". Asasinatele îngrozitoare vin să confirme faptul că ISIS continuă să elimine creștinii din Orientul Mijlociu, ținta lor fiind în special cei care locuiesc în Irak și Siria.

Raportul organizație de caritate ”Open Doors” din Marea Britanie, spune că în aceste regiuni creștinii au fost luați ostatici, liderii bisericii asasinați, casele le-au fost distruse și afacerile confiscate. Femeile și fetele au fost violate și forțate să devină sclave sexuale. A fost dat exemplu orașul creștin al-Qaryatain din Siria, cucerit de teroriștii ISIS în august 2015, după capturarea orașului fiind prinși în capcană 300 de creștini, dintre care 20 au fost uciși pentru că au încercat să scape. Creștinii care se întorc acum în orașul care a fost eliberat de forțele rebele, au găsit în loc de case moloz, atelierele transformate în ruine și orașul minat de către militanții ISIS.

Înainte de 2011, creștinii sirieni numărau aproximativ opt la sută din populația de 22 milioane locuitori din Siria. Aproximativ jumătate astăzi se crede că au părăsit țara. Un purtător de cuvânt al organizației ”Open Doors” din Marea Britanie a declarat: "povești de groază cum ar fi acestea sunt din păcate prea familiare pentru cei care s-au confruntat cu teroriștii ISIS. Partenerii locali ai organizației din Siria și Irak, furnizează acum consiliere celor traumatizați pentru a ajuta victimele abuzurilor să înceapă procesul de vindecare". #terorism #Crima #Statul Islamic