În ediția electronică a cotidianului The New York Times, a fost publicat un articol despre procesul bancherului britanic care a ucis două prostituate indoneziene, apoi a filmat toată grozăvia. Bancherul era sub influența cocainei când a comis oribilele crime, tăindu-le gâtul celor două victime, filmându-se apoi cu telefonul mobil și vorbind despre #Crima comisă. Un #Procuror din Hong Kong a declarat că procesul pentru crima comisă în anul 2014 a început luni.

Bancherul, Rurik Jutting încearcă să pledeze nevinovat pentru două acuzații de crimă, după ce procurorii i-au respins încercarea lui de a pleda vinovat, pentru o acuzație mai mică de omor prin imprudență. Jutting este acuzat de uciderea a două tinere, Sumarti Ningsih de 23 de ani și Seneng Mujiasih de 26 de ani, ale căror cadavre au fost găsite în apartamentul său de lux situat lângă centrul financiar din Asia, Wan Chai. Zona este cunoscută pentru stilul de viață privilegiat, subliniind inegalitatea socială și discrepanța dintre oamenii obișnuiți și elita formată din expatriați.

Jutting este absolvent a Universității Cambridge, și a fost angajatul băncii americane Merrill Lynch. Dacă va fi condamnat, el ar putea primi și închisoare pe viață. Cazul a șocat fosta colonie britanică, fiind cunoscută liniștea și discreția din cartierul respectiv, dar în același timp subliniază inegalitatea extremă, perpetuată încă din trecut în orașul care acum aparține Chinei.

Cazul este "deosebit de înfiorător", deoarece include dovezi fotografice ale torturii victimelor. În discursul de deschidere, procurorul John Reading a spus juraților, aleși și agreați de ambele părți, că una dintre victime, Sumarti, l-a însoțit pe Jutting la domiciliul acestuia, după ce el i-a oferit "o sumă mare de bani", la data de 25 octombrie 2014. Sumarti, care era în Hong Kong cu o viză turistică, avea un fiu în vârstă de cinci ani, care trăia în Indonezia cu părinții ei.

Procurorul a spus că individul a supus-o la ”acte crude de violență folosindu-se de centura pantalonilor, jucării sexuale, o pereche de clești și pumni”. După ce a torturat-o timp de trei zile, acesta a dus-o în baie, a forțat-o să stea în genunchi în fața vasului de toaletă cu mâinile legate la spate și i-a tăiat gâtul cu un cuțit zimțat, asistând impasibil la agonia victimei. Și de parcă toată atrocitatea comisă nu era suficientă, acesta și-a folosit telefonul pentru a se filma vorbind despre uciderea nefericitei femei, despre cum s-a drogat și a vizionat împreună cu aceasta filme pornografice care implicau violență extremă. Apoi a luat cadavrul pe care l-a înfășurat și l-a pus într-o valiză pe care al lăsat-o în balcon.

Cîteva zile mai târziu, pe data de 31 octombrie 2014, i-a căzut victimă o altă prostituată. El a adus în apartamentul său o tânără care oficial lucra ca și servitoare în Hong Kong. Acesteia i-a oferit bani pentru a întreține relații sexuale. După ce a legat-o, femeia s-a speriat și a încercat să strige, dar el a luat un cuțit ascuns sub o pernă și a amenințat-o cu moartea. La proces el a declarat că: "Ea a continuat să lupte și să strige, și atunci i-am tăiat gâtul". Deoarece luase o doză substanțială de cocaină, acesta a început să aibă halucinații și a sunat la numărul de urgență din Hong Kong. Când poliția a sosit, ofițerii au găsit cadavrele și l-au arestat pe loc. În timpul anchetei a declarat că a făcut totul sub influența drogurilor. Acum acesta își așteaptă sentința. #Politie