Patru persoane vor trebui să se prezinte în fața unei instanțe din Iran pe data de 15 octombrie, pentru simpla vină de a fi creștini. În urma unui raid făcut de așa zisa poliție a moralității din Iran, autoritățile au confiscat mai multe telefoane, calculatoare și Biblii ale unor creștini, într-o nouă acțiune de suprimare a creștinismului în această țară. Informația a fost publicată în ediția de duminică a grupului Express.

Forțele de ordine au mai percheziționat casa pastorului Youcef Nadarkhani în luna mai a anului trecut, potrivit Middle East Concern, o organizație care luptă pentru drepturile creștinilor din țările Orientului Mijlociu. Liderul respectivei biserici fusese condamnat la moarte în 2010 după ce a fost găsit vinovat că a părăsit religia islamică, dar a fost mai târziu achitat și încarcerat pentru trei ani, sub pretextul că ar fi vinovat de evanghelizare.

Poliţia din Teheran l-a arestat pe Nadarkhani și pe soția acestuia, Tina, alături de Yasser Mossayebzadeh, Saheb Fadaie și Mohammad Reza Omidi, care ar urma, dacă instanța îi găsește vinovați, să fie biciuiți în public pentru că au băut vin de la Sfânta Împărtășanie. Pastorul Naradkhani și soția sa au fost eliberați după câteva ore în aceeași zi în care au fost arestați de forțele de ordine, însă ceilalți au fost reținuți și interogați timp de mai multe săptămâni, după care au fost eliberați pe cauțiune.

Acum, autoritățile le-au schimbat încadrarea juridică sub acuzația că ar fi acționat împotriva siguranței naționale, o acuzație deseori pusă în cârca noilor convertiți la creștinism în Iran, iar aceasta poate constitui infracțiune penală pedepsită cu până la cinci ani de închisoare. Convertiții Mossayebzadeh, Fadaie și Omidi sunt în pericol de a fi biciuiți în public, pentru că ar fi consumat vin de Împărtășanie.

Deși formal nu este ilegal pentru creștini să bea alcool în Iran, totuși conform legii islamice, musulmanilor le este interzis acest lucru iar dacă aceștia se convertesc urmările acestui demers pot fi cumplite. Omidi a fost găsit vinovat de această ofensă în 2012 și a primit 80 de lovituri de bici ca pedeapsă. Mulți oameni leșină după doar opt lovituri din cauza durerii puternice a acestui tip de pedeapsă corporală.

Mossayebzadeh, Fadaie şi Omidi nu au fost deocamdată condamnați, însă există temeri că acest lucru s-ar putea întâmpla după ce un om a fost biciuit pentru aceeași acuzație în orașul Ganaveh săptămâna trecută. Acest lucru vine ca urmare a măsurilor tot mai opresive pe care le iau autoritățile iraniene împotriva creștinilor convertiți. Cel puțin 25 de creștini au fost arestați în urma unor razii ce au avut loc în Kerman săptămâna trecută, atunci când mai multe gărzi de securitatea au intrat forțat în casele lor și au confiscat obiecte care le aparțineau.

Consiliul Național de Rezistență al Iranului a spus că este încă neclar unde au fost duși creștiniiIran este unul din cele mai periculoase locuri din lume pentru creștini, regimul interzicând orice activitate religioasă în limba oficială (farsi) și monitorizând atent bisericile subversive. Cel puțin 108 creștini au fost arestați în ultimul an în Iran datorită credinței lor. #Credinta #Religie