Compararea densității populației din mediile urbane în anul 2000 arată că #Asia de Est nu era cea mai dens populată arie urbană din lume, ea fiind totuși mai densă decât cele din America Latină, Europa și America de Nord. În general, orașele Asiei de Est au menținut densități ridicate ale populației pe măsură ce s-au extins. Studii din trecut prezintă un trend global de declin al densității populației urbane. Cu toate acestea acest trend nu este valabil și pentru Asia de Est între 2000 și 2010. În medie, densitatea urbană totală pentru 2000 a fost de 5.400 locuitori pe kilometru pătrat, ea crescând la 5800 locuitori pe kilometru pătrat (dacă excludem China densitatea medie a regiunii este și mai mare, 6.600 în 2010). 

Cu excepția Republicii Coreea și Taiwan, densitatea populației urbane a crescut în perioada 2000 - 2010. Majoritatea orașelor din regiune au devenit mai dense în această perioadă. Aproape toate zonele cu densitatea mai mică au fost în China, pe care dacă o excludem, observăm o creștere în 92% din totalul zonelor urbane rămase.

Cu toate acestea, creșterea densității nu este un trend uniform caracteristic tuturor statelor regiunii. Republica Coreea și Filipine au avut cea mai mare densitate urbană cu peste 10000 locuitori pe kilometru pătrat. În Indonezia, densitatea a crescut rapid între 2000 și 2010, la aproape 9.400 locuitori pe kilometru pătrat de la 7.400. Myanmar, Filipine și Vietnam au înregistrat creșteri spectaculoase a densității. Japonia, RPD Laos, Malaezia, Mongolia și Tailanda au avut cele mai mici densități. Densitățile diferite se explică și prin faptul că Japonia are mai mult spațiu urban construit decât Indonezia cu toate că are o populație urbană mai mică. În mod similar, Malaezia și Tailanda au mai mult spațiu urban dar o populație urbană mai mică decât Republica Coreea și Filipine. 

Mărimea de noi spații construite pe locuitor variază foarte mult în cadrul regiunii, cu toate că nivelul de trai sau mărimea zonei urbane nu reprezintă factori determinanți ai variațiilor. Creșterea a fost spectaculoasă pentru RPD Laos, de 280 metri pătrați pentru fiecare rezident urban nou și cea mai mică pentru Indonezia, chiar dacă ambele se încadrează în grupa țărilor cu venit mic spre mediu. Pe locuitor, expansiunea a fost mare și pentru Taiwan (China) de 260 metri pătrați care este o zonă constrânsă de condițiile naturale, dar și în Mongolia (200 metri pătrați), dar care nu prezintă nici o constrângere. Zonele urbane ale Chinei au avut o creștere de 180 metri pătrați adăugați fiecărui rezident nou, pentru Indonezia această valoare fiind de numai 40 metri pătrați.

Chiar dacă China a crescut enorm în populația urbană, densitatea nu a înregistrat modificări. La 5300 locuitori pe kilometru pătrat în 2010, densitatea a fost mai mică decât media pe regiune ca un rezultat al construcțiilor industriale dar și edilitare. Situația este contrastantă în Indonezia unde construcțiile s-au limitat doar la nivel industrial, populația este liberă să migreze unde dorește, partea dificilă fiind de a le asigura noilor rezidenți condițiile și infrastructura modernă. În China construcțiile sunt abundente, problema fiind mai degrabă de a găsi locatari noilor blocuri de locuințe. Totuși cea mai mare densitate s-a înregistrat în Hong Kong cu 32.000 locuitori pe kilometru pătrat. 

Provocările pentru majoritatea țărilor din Estul Asiei este să-și stabilească densitățile potrivite pe măsură ce orașele cresc și se extind. În ciuda numeroaselor beneficii a unei densități potrivite, se observă clar că aceste densități sunt ridicate dar și în creștere. Ținta țărilor din regiune este să nu cadă în capcana densificării ci să construiască noi spații edilitare alături de cele industriale, împreună cu spații verzi pentru o calitate a vieții, un design și o densitate armonioasă.

Citește și:

Mega orașele reprezintă structurile dominante ale lumii în detrimentul națiunilor

Sistemul urban Pearl River Delta din China este mai mare decât Tokyo #densitatea populatiei #urbanizare