Cercetătorii au descoperit existența planetei 9, care s-ar situa în apropiere de Neptun. Dimitri Veras, de la Universitatea Warwick, afirmă că acest corp misterios va pune într-un real pericol planetele din sistemul solar, inclusiv Pământul, potrivit Mediafax. Oamenii de știință consideră că această planetă are masa de zece ori mai mare decât a Pământul, iar diametrul de 4 ori mai mare decât al Terrei.

În Centura Kuiper, astronomii au descoperit anomalii care arată că planeta 9 efectuează o rotație completă în jurul Soarelui în aproximativ 20.000 de ani tereștri. Sistemul nostru solar ar putea fi distrus, atunci când Soarele nostru va muri, din cauza acestei planete misterioase, care este situată la marginea sa, conform The Independent.

Până în prezent, mulți oameni de știință presupun că mulți dintre vecinii noștri, precum Jupiter, Saturn, Uranus și Neptun, s-ar putea să supraviețuiască în momentul când Soarele ar muri. Ei au prezis că Soarele va înghiți Pământul, devenind o stea pitică albă, în aproximativ șapte miliarde de ani. ”Cel puțin una dintre planetele din sistemul nostru solar va fi probabil aruncată de pe orbita sa, în spațiul interstelar”, a declarat Dimitri Veras.

Nu toți oamenii de știință sunt siguri de existența planetei 9, iar această #descoperire s-a bazat în mare parte pe mișcarea stranie a altor corpuri aflate departe de sistemul nostru solar. ”Existența unui corp imens aflat la mare distanță ar putea modifica spectaculos soarta sistemului nostru solar. Sfârșitul sistemului solar ar putea depinde de masa și orbita acestei planete”, a spus astronomul.

Pentru ca teoria astrofizicianului să fie confirmată, experții afirmă că trebuie să fie cunoscută cu precizie traiectoria acestui corp uriaș. Dacă acest lucru se dovedește adevărat, atunci astronomii vor putea descifra pe deplin acest #Mister.

”Este posibil ca această planetă să fie observată în imaginile capturate de telescoapele sau sondele spațiale. Așa s-a întâmplat și cu Uranus, Neptun sau Pluto. Cine știe, dovada existenței planetei 9 ar putea deja exista în arhiva unor observatoare”, a declarat Scott Sheppard de la Institutul Carnegie, scrie Daily Galaxy.