Publicația Daily Express face o analiză a declarațiilor făcute de Președintele Ucrainei, Petro Poroșenko, îngrijorat de faptul că oficialii de la Kremlin arată o agresivitate în creștere față de țara sa, în timp ce puterea în declin a Uniunii Europene riscă să îi permită lui Vladimir Putin să își demonstreze puterea militară. El a avertizat că pe fondul crizei migrației și atacurilor teroriste, care au zguduit Uniunea Europeană, brokerii de putere de pe continent sunt acum mult mai dispuși la compromisuri cu Kremlinul.

De altfel, parlamentarii ucraineni au temeri că votul pentru Brexit ar putea slăbi sprijinul pentru Kiev care a fost promis anterior. Și la Bruxelles opiniile sunt divizate, dacă este oportună continuarea pedepsirii Rusiei prin aplicarea în continuare a sancțiunilor economice, sau ca acestea să fie ridicate pentru a stimula economia ambelor părți.

Poroșenko a spus că #Ucraina are nevoie în continuare de sprijin internațional în lupta împotriva pericolului rusesc. Acest sprijin devine din ce în ce mai dificil pentru această țară datorită diferiților factori, atât obiectivi cât și subiectivi. Luând cuvântul la deschiderea sesiunii parlamentare din septembrie, acesta a declarat că pe parcursul anului următor, forțele politice ce ar putea veni la putere ca urmare a alegerilor ce se vor desfășura în mai multe țări europene, chiar dacă nu vor fi extremiste, în contextul actual vor înclinate să facă mai multe compromisuri cu liderul de la Kremlin. El a sintetizat plastic această tendință: "Europa încă vorbește cu o singură voce, dar există și țări în care accentul rusesc este deja prea evident".

Avertismentul lui puternic este consecința faptului că #Rusia a început un exercițiu militar major, care implică forțele armate din nou anexata Peninsulă Crimeea și Flota Rusă de la Marea Neagră și Marea Caspică. Mai mult de 12.000 de militari participă la exercițiile de război denumite ”Caucaz 2016”, exerciții care se vor derula pe tot parcursul acestei săptămâni. Unități blindate, de infanterie și parașutiști sunt dislocate în manevrele de război care se vor desfășura pe întreg districtul militar din sudul Rusiei, unde se va testa capacitatea comandanților de a planifica, pregăti și desfășura acțiuni militare, precum și abilitatea de a coordona diferite tipuri de trupe.

Tensiunile dintre Ucraina și Rusia s-au amplificat în luna august, după ce Rusia a acuzat Ucraina că a planificat o serie de atacuri în Crimeea. La acea dată, Rusia a dislocat un contingent masiv de tehnică militară în zonă, amenințând că are dovezi că Ucraina a avut o serie de incursiuni militare în Crimeea. Ucraina a negat cu vehemență toate aceste acuzații, și a declarat că este doar pretextul Rusiei pentru a militariza și mai puternic zona. #Razboi