Cotidianul INDEPENDENT publică în ediția sa electronică inițiativa inedită de inversare a fenomenului de declin al populației de pe o insulă din #Canada. Un magazin universal de pe o mică insulă din Canada a fost inundat cu mii de cereri după ce proprietarii săi au oferit doi acri de teren (circa 0,8 ha) și locuri de muncă pentru oricine dorește să se mute acolo.

Magazinul universal denumit în mod rustic ”FIICA FERMIERULUI DE LA ȚARĂ”, din localitatea Whycocomagh de pe insula Cape Breton din Noua Scoție, a făcut publicitate pe #Facebook pentru a angaja personal care să lucreze la magazin spunând că nu poate oferi "sume mari de bani", dar în schimb poate pune la dispoziție "o mulțime de teren" în compensație.

Anunțul care a stârnit până în prezent interesul a peste 3.500 de aplicanți, spune că deja au angajat pe toți localnicii care au fost interesați de propunere, dar mai au nevoie și de alte persoane. Acestora li se oferă doi acri de teren (circa 0,8 ha) în folosință, cu posibilitatea de a deveni proprietarii acestui pământ în cazul în care rămân și lucrează la magazin pentru mai mult de cinci ani.

Anunțul publicat pe Facebook spunea: ”Suntem o afacere cu sediul în insula Cape Breton, bogată în locuri de muncă, terenuri și potențial, dar fără oameni. Este cineva în căutarea unei vieți trăită simplu, în mijlocul naturii, într-o zonă care încă mai crede în mese comune și petreceri săptămânale cu muzică și bună dispoziție? Nu vă putem oferi bani mulți, dar vă putem oferi o viață minunată. Căutăm persoane care sunt iubitoare a mediului înconjurător, doresc să facă parte din această comunitate și vei vedea că în afacerea noastră nu lucrezi doar pentru noi, ci toți lucrăm împreună pentru a crea ceva de care să fim mândri. Dacă sunteți prietenos, săritor și pozitiv, aveți competențe în industria alimentară sau a serviciilor pentru clienți, atunci sunteți ceea ce căutăm".

Anunțul a mai informat că populația insulei este în scădere deoarece s-a evitat dezvoltarea corporatistă care "a fost văzută ca o soluție în trecut", dar care ar fi venit cu efecte "în detrimentul mediului nostru". Săptămâna trecută proprietarii magazinului, Sandee Maclean și Heather Coulombe, au anunțat că au angajat deja trei femei care vor fi "în curând gata să-și înceapă munca", a relatat postul de televiziune CTV News. Nu este pentru prima dată când insula care are o populație de aproximativ 135.000 de persoane, a emis un apel neconvențional pentru ca oamenii să imigreze.

În luna februarie, șefa comitetului de turism a insulei, Mary Tulle, i-a invitat pe americanii care sunt nemulțumiți de posibila variantă ca președintele SUA să devină Donald Trump, să se mute acolo. Pe site-ul insulei a fost postat următorul anunț: "Nu așteptați până când Donald Trump este ales președinte pentru a găsi o altă locație unde să trăiți. Începe noua ta viață în Cape Breton".

Anul trecut Vladimir Putin a avut o inițiativă similară, oferind teren și cetățenie rusă celor care sunt dispuși să populeze imensele teritorii virgine din Siberia. Și atunci, cetățenii britanici nemulțumiți de efectul BREXIT erau invitați să accepte provocarea și să se mute în Extremul Orient din Rusia. #Vladimir Putin