“Femeia cu fața de catâr” este cunoscută ca fiind una dintre cele mai urâte femei din lume, din cauza unei malformații care i-a afectat fizionomia feței. Pentru a nu trăi în izolare permanentă, datorită aspectului fizic ciudat, Grace McDaniels, a ales  lumea circului. Femeia a lucrat, de-a lungul timpului, la mai multe companii de profil. Grace s-a născut în orașul Iowa și-a câștigat popularitate prin participarea la “spectacolul american  al ciudaților”, unde a  primit porecla de “femeia cu fața de catâr”.

Potrivit evz.ro, Grace a suferit de sindromul Sturge–Weber, o afecțiune foarte rară, despre care științele medicale nu descoperiseră suficiente informații, având în vedere că femeia a trăit în perioada anilor  '30. Cu toate acestea, femeia nu se plângea, susținând că are o viață normală, implicându-se atât în activitățile gospodărești, cât și în lumea spectacolelor de circ

“Pentru mine este mai important să fiu casnică, să îngrijesc de casă,  cu toate că lumea spectacolelor este dinamică și energică”, a mărturisit Grace. În ciuda defectului fizic, “femeia cu fața de catâr” a fost cerută în căsătorie de numeroși bărbați, însă doar unul i-a cucerit inima, alături de care a ales să-i întemeieze o familie. Chiar dacă a fost diagnosticată cu boala Sturge-Weber,  Grace a născut un băiețel perfect sănătos.

Sindromul Sturge-Weber(SSW), denumit și angiomatoza encefalotrigeminală, este o afecțiune destul de rară ce apare  pe suprafața feței,  încă de la naștere,  sub forma unei “pete de vin”. Semnul poate avea culori variabile, și se formează din cauza unei supraaglomerări de capilare la nivelul nervului trigeminal.

Simptomele neurologice se manifestă în perioada copilăriei, și au grade de severitate diferite. Unii copii pot dezvolta retard mintal sau afecțiuni oftalmologice. Din cauza simptomelor diverse, tratamentul este unul complex, de la medicamente anticonvulsive necesare în  ameliorarea crizelor epileptic, la tratamente cu laser ce pot  corecta pata de vin de pe chipul pacientului. #“Femeia cu fața de catâr”, #sindromul Sturge- Weber