Apele unui râu din apropierea orașului arctic Norilsk, în Rusia, au căpătat în mod inexplicabil culoarea roșu sângeriu, ceea ce a alertat localnicii și autoritățile, care au lansat o investigație pentru aflarea cauzei anomaliei. Râul Daldykan și-a pierdut culoarea normală a apei peste noapte, iar locuitorii regiunii au început să posteze pe rețelele de socializare fotografii cu apele de culoare roșie ale acestuia, care se aseamănă mai degrabă ca un ”vas imens de sânge” decât cu o apă curgătoare, informează Russia Today.

Ministerul rus al Resurselor Naturale și Ecologiei a confirmat că a primit rapoarte de #poluare a râului, cu o substanță chimică neidentificată, spunând că ar fi fost din cauza unui accident care a avut loc la uzina Norilsk Nickel, cel mai mare producător mondial de nichel și paladiu. Dar, cu toate acestea, administratorii companiei au negat aceste afirmații, rapoartează agenția de știri RIA Novosti. În cele din urmă s-a decis ca fabrica să își reducă temporar capacitatea operațională și să monitorizeze starea mediului din jurul instalației și în zona afectată a râului. 

În mod surprinzător, serviciul de presă al companiei a declarat pentru agenția de știri că actuala culoare a râului este de fapt una naturală. Serviciile de urgență locale au informat că nu au primit nici o plângere cu privire la râu și, prin urmare, nu au abordat problema. Starea de urgență nu a fost declarată, în conformitate cu spusele primarului din Norilsk, deoarece râul nu contribuie la alimentarea cu apă a orașului.

Localnicii au fost surprinși și au devenit tot mai curioși în legătură cu acest #Mister, sugerând diverse motive pentru schimbarea culorii apei râului. Unii dintre ei s-au întrebat dacă nu cumva un nou episod din Crimson Rivers a fost filmat în zonă, în timp ce alții au sugerat că este timpul pentru a merge la pescuit, pentru că toți peștii vor muri. Cei mai mulți dau vina pe societatea de minerit, pe care localnicii o numesc Nadezhda (Speranță, în limba rusă), unii spunând că râul este în acea ”perioadă” a lunii datorită culorii apei.

Rezidenții le-au spus jurnaliștilor de la Krasnews, un ziar local, că nu este prima dată când râul Daldykan a devenit roșu, dar nu au oferit detalii suplimentare. Cel mai nordic oraș din Siberia, Norilsk este o zonă bogată în resurse, cu temperaturi extrem de scăzute, care pot scădea sub minus 45 de grade Celsius. În regiune se află cele mai mari depozite de nichel, cupru și paladiu din lume. Ca urmare, în Norilsk s-a dezvoltat industria minieră, iar acum orașul este cunoscut pentru nivelul poluării, care este adesea considerat cel mai ridicat din #Rusia.