Într-o ţară a cărei formă de guvernământ este monarhia poţi face zeci de ani de pușcărie din cauza unor anumite postări pe #Facebook. Este vorba despre Thailanda, unde orice critică la adresa monarhiei este pedepsită foarte drastic. Regele thailandez Bhumibol Adulyadej are în favoarea sa chiar şi o lege care i-a trimis după gratii pe cetăţenii ţării pe care o conduce. Monarhul, în vârstă de 87 de ani, este protejat prin legea lèse-majesté şi o critică infimă la adresa casei regale din Thailanda trimite thalandezii la puşcărie.

Potrivit acestei legi, este interzis să insulţi demnitatea monarhiei sau un membru al casei regale. Astfel, guvernul thailandez nu a ezitat să pedepsească „rebelii” care nu împărtășesc principiile monarhiei thailandeze.

În special în anul 2014, când a avut loc o lovitură de stat în Thailanda, numărul arestărilor efectute în baza încălcării legii lèse-majesté a crescut substanţial. Doar în luna iunie a anului curent, 50 de persoane au fost condamnate. Printre acestea se numără studenţi care sunt acuzaţi de umilirea monarhiei într-o piesă de teatru, cei care au adus acuzaţii casei regale în mediul online sau le-au scris pe pereţii toaletelor.

În anul 2015, doi tineri din Thailanda au ajuns în celulă după ce au postat pe conturile lor de Facebook mesaje împotriva regimului monarhic. Unul a primit 28 de ani de puşcărie şi celălalt 30. Bărbatul care s-a ales cu o pedeapsă de 30 de ani a fost acuzat pentru defăimarea formei de guvernământ a Thailandei. Iniţial, i s-a aplicat o pedeapsă de 60 de ani, pentru şase postări pe Facebook, însă declarându-se vinovat, pedeapsa i s-a redus la jumătate.

Printre condamnaţi se numără şi un bărbat ce a tăiat un tablou în care apăreau regele şi regina. Mult prea lejer a fost condamnată o femeie care a răspuns pe Facebook la un mesaj anti-monarhic, printr-un singur cuvânt. Femeia a scris într-un comentariu „Ja”, în traducere din thailandeză „mda” sau „înţeleg”, relatează BBC.

Cetăţenii care sunt condamnaţi nu au dreptul la apel, pentru că statul thailandez are promulgată şi legea marţială.