Părinții unei fetițe de numai 12 ani din SUA au fost puși la grea încercare de soartă, care mai întâi le-a răpit pe neașteptate copilul, iar apoi le-a dezvăluit o #scrisoare șocantă. Mary Ellen și Tim Smith locuiesc în Tennessee, informează punct.tv. Fiica lor de numai 12 ani s-a îmbolnăvit de #pneumonie și în ianuarie 2014, complicațiile suferite de micuța Taylor i-au fost fatale. Cu sufletul îndurerat, oamenii au început să facă ordine printre lucrurile fiicei lor și au dat astfel peste o scrisoare incredibilă. Era scrisă chiar de fiica lor cu aproape un an înainte să fie răpusă de boala neașteptată.

Scrisoarea îi era adresată tot ei, pentru a o deschide la 22 de ani, în 2023. Copleșiți de această descoperire, părinții au vrut să răspândească mesajul fiicei lor în întreaga lume. Ei au făcut astfel publică scrisoarea pe care Taylor Smith a scris-o în 13 aprilie 2013. Plicul sigilat specifica faptul că scrisoarea nu trebuie deschisă decât de Taylor Smith și nu înainte de 13 aprilie 2023. Părinții au decis să citească scrisoarea și au rămas impresionați de mesajul incredibil pe care fiica lor și-l transmitea sieși peste ani.

Taylor vorbește în scrisoare despre studiile pe care ar fi trebuit să le urmeze și se încurajează singură ca în cazul în care ceva s-a întâmplat și nu a absolvit liceul să mai încerce odată. Totodată se întreabă dacă e la universitate și mărturisește că ar înțelege dacă asta nu s-ar întâmpla. Totuși, Taylor e curioasă în cazul în care a ajuns la facultate ce specializare a ales, fiindcă în momentul în care a scris scrisoarea mărturisea că și-a dorit să devină avocat.

Fetița nu uită nici de relația pe care aceasta ar trebui s-o aibă cu Dumnezeu și-o încurajează pe Taylor de 22 de ani să meargă la Biserică, să citească Biblia și să facă ceva în numele Domnului. Fetița are și câteva curiozități, așa că o întreabă pe viitoarea Taylor dacă serialul TV “Doctor Who” mai este popular și dacă a mai fost prin Dollywood, un parc de distracții aflat în Tennessee.

Taylor își încheie scrisoarea cu un mesaj de încurajare, în care își reamintește faptul că multe s-au întâmplat în cei 10 ani care ar fi trebuit să se scurgă de când rândurile au fost scrise și până când scrisoarea ar fi fost deschisă. “Au fost și bune și rele”, își spune Taylor, fiindcă “așa e viața și tu trebuie să te conformezi”. #SUA