Ediția duminicală a grupului Express a publicat pe pagina sa de web un articol despre o politiciană rusă în plină ascensiune. Alintată sub numele de "Prințesa de Fier din Crimeea", ea este creditată că ar putea să fie următorul #Vladimir Putin, după ce și-a anunțat candidatura pentru parlamentul țării.

Faima procurorului-șef din Crimeea, Natalia Poklonskaya, a explodat la începutul acestui an în Extremul Orient, dar nu rusesc, după ce a devenit un sex simbol în Japonia, fiind un personaj foarte popular în celebrele benzi desenate japoneze. Caracteristic acestor personaje desenate sunt capul și ochii imenși. Aceasta a anunțat că va candida pentru un loc în Duma de Stat, camera inferioară a parlamentului din #Rusia.

În vârstă de 36 de ani, Natalia Poklonskaya a fost inclusă de către prestigioasa publicație Forbes pe lista celor mai promițători politicieni din lume și este considerată ca un potențial candidat contra lui Vladimir Putin la alegerile prezidențiale din anul 2018.

Viitorul star în ascensiune se crede că va candida pentru partidul Rusia Unită, un partid centrist și pro-Putin. Nataliaa Poklonskaya a devenit procurorul-șef al regiunii Crimeea după ce aceasta a fost anexată de către Rusia de la Ucraina și s-a alăturat Federației Ruse în anul 2014 după un simulacru de referendum nerecunoscut de majoritatea țărilor lumii.

Ea a devenit celebră după ce a fost vizată de către naționaliștii ucraineni și a fost amenințată cu arestarea datorită convingerilor ei pro-ruse. La scurt timp după ce aceasta a fost cooptată în guvernul format în regiunea anexată Ucrainei, ea a devenit un adevărat politician sex simbol, datorită dezinvolturii și stilului său direct de a face politică. O înregistrare video a primei conferințe de presă a Nataliei Poklonskaya a devenit virală pe rețelele de socializare, fiind distribuită pe peste 10.000 de utilizatori. Admiratorii din Japonia au inundat după aceea rețelele de socializare pe internet cu benzile desenate care o au ca protagonistă pe politiciană, fanii postând totodată sloganul: "Trăiască Regina".

Din păcate pentru ea, guvernul japonez nu a fost la fel de entuziasmat precum fanii săi admiratori de benzi desenate, Tokyo plasând-o curând pe Polkonskaya pe o listă de sancțiuni din cauza rolului pe care l-a avut în anexarea Peninsulei Crimeea. Lista, care include printre mulți alții și pe fostul președinte ucrainean Viktor Ianukovici, a fost catalogată de către Moscova ca fiind "anti rusească". Rămâne de văzut dacă tânăra politiciană își va învinge idolul, pe Vladimir Putin, la alegerile prezidențiale din anul 2018.