Într-un articol postat pe portalul de știri MS News și preluat de la agenția Associated Press, președintele Turciei și cel al Rusiei au declarat după întâlnirea bilaterală avută, că legăturile politice deteriorate anul trecut vor fi reluate și ar putea deveni chiar mai apropiate, Erdogan promițând să sprijine proiecte energetice majore împreună cu #Rusia.

Spunându-i în mod repetat președintelui Putin "dragă prietene", Erdogan a afirmat că Turcia este pregătită să pună în aplicare un proiect de conducte pentru gaze naturale propus de Moscova și o înțelegere de a construi împreună cu Rusia, prima centrală nucleară din Turcia. Putin la rândul său a promis că fluxul de turiști ruși către Turcia, care a încetat după ce un bombardier rusesc a fost doborât de către Turcia în luna noiembrie, va fi în curând reluat. 

Putin și Erdogan au convenit că problema Siriei va fi discutată mai târziu, după ce o comisie comună de înalți oficiali militari și din serviciile de informații, se vor reuni pentru a căuta un numitor comun, știindu-se că Moscova și Ankara au poziții diametral opuse în această chestiune. În timp ce Moscova l-a susținut pe președintele sirian Bashar Assad de-a lungul războiului civil ce durează de peste cinci ani, Turcia a făcut presiuni pentru îndepărtarea lui Assad, fiind în concordanță cu viziunea Occidentului în această problemă.

Legăturile strânse dintre Moscova și Ankara s-au topit brusc, după ce un avion turcesc a doborât un bombardier rus la granița cu Siria, un incident care a marcat un îngheț de șapte luni în relațiile dintre cele două țări, până când Erdogan a cerut scuze părții ruse asupra incidentului. Putin a ordonat apoi guvernului său să înceapă reconstrucția relațiilor cu Turcia, iar atunci când Erdogan s-a confruntat cu tentativa de lovitură de stat eșuată din 15 iulie, liderul rus i-a oferit rapid sprijinul său. 

Analiștii spun că acum Erdogan ar putea să joace pe cartea rusă, în speranța că va forța mâna Occidentului, în disputele pe care le are atât cu Statele Unite cât și cu Uniunea Europeană. Turcia presează Statele Unite ale Americii să-l extrădeze pe clericul turc Fethullah Gulen, pe care guvernul îl acuză că a planificat lovitura de stat eșuată. Gulen neagă acuzațiile. În același timp el poate șantaja Uniunea Europeană să forțeze acordarea dreptului de liberă circulație cetățenilor turci, dar și să atenueze acuzele aduse privind nerespectarea drepturilor omului după represaliile ce au urmat loviturii de stat eșuate.

De atunci, aproximativ 18.000 de persoane au fost reținute sau arestate și aproape 70.000 de persoane suspectate de legături cu Gulen au fost suspendate sau eliberate din serviciul public, din sistemul judiciar, educație, îngrijirea sănătății și armată. Oficialii europeni și grupurile pentru drepturile omului și-au exprimat îngrijorarea față de represiunea declanșată de Erdogan, declarațiile iritând autoritățile turcești. Ankara a acuzat Occidentul că nu a arătat sprijinul cuvenit pentru un guvern ales în mod democratic.

În contrast, Erdogan l-a lăudat pe Putin pentru sprijinul oferit după lovitura de stat și a spus că "suntem ferm hotărâți să reluăm relațiile noastre de dinainte de criză și să le ducem la un nivel și mai mare". Putin a răspuns diplomatic, spunând că "interesele superioare ale popoarelor noastre, națiunilor noastre, cer restabilirea relațiilor noastre". Rămâne de văzut care vor fi viitoarele mutări ale părților implicate pe tabla de șah geopolitică din Orientul Mijlociu. #Vladimir Putin #lovitură de stat Turcia