Ediția online a publicației The Guardian a postat povestea incredibilă a fetiței născută la jumătatea drumului, în zborul din Dubai către Manila. Fetița și mama acesteia au mai primit un cadou pentru această zi memorabilă pentru ele: un milion de puncte de zbor. Purtătorul de cuvânt al companiei filipineze Cebu Pacific, a declarat că fetița botezată Haven, a fost primul copil care s-a născut într-unul dintre avioanele sale.

Mama micuței Haven a intrat în travaliu duminică, după patru ore de zbor și cu cinci săptămâni înainte de data preconizată pentru #naștere. Echipajul din cabina de zbor a găsit două asistente medicale care au ajutat la naștere. Căpitanul aeronavei, Mark Martin a declarat că două dintre însoțitoarele de zbor au fost de asemenea instruite ca asistente medicale, ceea ce a ușurat mult sarcina aducerii pe lume a fetiței.

Emoționat, căpitanul a declarat despre micuța Haven: "Tu ești miracolul lui Dumnezeu dăruit la 11.000 metri altitudine, și suntem binecuvântați că am reușit să te aducem pe lume în condiții de siguranță. Vei fi mereu pasagerul meu cel mai memorabil". Lance Gokongwei, directorul executiv al companiei aeriene Cebu Pacific, a declarat că pentru a sărbători nașterea, Haven va primi un milion de puncte GetGo, compania având un program de fidelizare a pasagerilor cu acest sistem de puncte.

Zborul a fost deviat către Hyderabad, India, a spus compania aeriană, pentru a se asigura că mama și copilul vor primi asistență medicală de urgență pentru naștere prematură. Dar micuța nu a mai avut răbdare. O pasageră martoră la eveniment și care a postat pe #Facebook imagini de la fața locului a declarat: "Se întâmplă doar în filme, și suntem norocoși că am asistat la acest miracol". Berberabe Umandal a scris că atunci când mama a început să aibă contracții, echipajul a dus-o într-o zonă mai spațioasă, în partea din față a avionului.

"Am auzit doar un singur țipăt nu prea puternic, și câteva secunde mai târziu, am auzit strigăte stridente de nou născut, și așa am știut că s-a născut copilul", a spus ea. Femeia apoi a venit și s-a așezat înapoi la locul ei cu copilul în brațe. Din fericire, în același avion au mai existat și alți copii mici, iar unul dintre pasageri a avut o valiză plină cu haine și obiecte de strictă necesitate pentru sugari, care au fost binevenite pentru situația dată. Însoțitorii de zbor au spălat copilul cu apă minerală, iar avionul a făcut o escală neprogramată care a dublat timpul de zbor la 18 ore, dar nimeni nu a făcut nici o plângere datorită acestei întârzieri.

Un client ar trebui să cheltuiască 5 milioane de pesos filipinezi (110.000 $) pe zborurile Cebu Pacific pentru a câștiga același număr de puncte acordate pentru Haven. Punctele pot fi folosite la toate zborurile interne și internaționale ale companiei. Compania a declarat pentru Guardian că unele zboruri interne ar putea fi rezervate pentru mai puțin de 100 de puncte. Pentru o excursie de la Manila la Dubai, s-ar utiliza aproximativ 25.000 de puncte, în funcție de sezon. Punctele acordate copilului nu au o dată de expirare și pot fi partajate cu familia ei, a spus Cebu Pacific. Se poate spune că în acest fel micuța Haven aproape și-a asigurat zboruri pe viață.