După cum relatează mass-media din #SUA, tragicul incident s-a petrecut în data de 11 iulie, chiar în inima oraşului Saint Joseph din comitatul Berrin, situat în sud-vestul statului Michigan, pe malul lacului cu acelaşi nume. Noua tragedie americană s-a întâmplat la numai patru zile de la sângerosul atac armat din Dallas, soldat cu cinci morţi şi şapte răniţi. De data asta, în încident şi-au pierdut viaţa trei persoane, printre care şi atacatorul, identificat de poliţie ca Larry Darnell Gordon, de 45 de ani, din Oldham, Minnesota, alte două persoane, inclusiv o femeie dintre ostaticii civili, fiind rănite.

Potrivit lui Paul Bailey, Sheriff al comitatului Berrin, atacul asupra oamenilor legii s-a produs la etajul trei al judecătoriei, cu puţin înainte de ora 2:30, prizonierul  Larry Darnell Gordon nefiind încătuşat în acele momente. Infractorul fusese adus sub escortă la judecătorie pentru o audiere şi ar fi cerut să meargă la toaletă, astfel încât gardienii i-ar fi eliberat mâinile, fără să se gândească măcar că deţinutul putea fi atât de violent şi periculos.

Pe de altă parte, potrivit unor publicaţii şi posturi de televiziune americane, atacul s-ar fi produs la puţin timp după audierea deţinutului, acesta având mâinile încătuşate în faţă când a reuşit să-l dezarmeze pe gardian, într-o disperată tentativă de evadare. A existat chiar şi o martoră care ar fi remarcat că Larry Darnell Gordon ar fi fost, în mod cert, încătuşat la mâni în momentul când a fost escortat de poliţişti spre un culoar de serviciu, după care, pe neaşteptate, ar fi auzit zgomotele unei încăierări, cu izbituri puternice şi ţipete disperate, însoţite de împuşcături. Potrivit acesteia, criminalul şi-ar fi desfăcut singur cătuşele, cu cheiţa poliţistului ucis de el, moment în care însuşi sheriff-ul adjunct ar fi încercat să intervină, fiind împuşcat de două ori în mână stângă.

După ce i-a împuşcat mortal pe gardienii Joe Zangaro (61 de ani) şi Ron Kienzle (63 de ani), rănindu-l şi pe sheriff-ul adjunct, deținutul a luat mai mulți ostatici, atât din rândul angajaților, căt şi civili, pe care i-a obligat să-l însoţească de-a lungul culoarului de serviciu ce ducea spre scară, în speranţa că astfel avea să reuşească să evadeze. Colegii celor ucişi au intervenit însă în forţă, împuşcându-l mortal pe criminal, nu înainte însă ca acesta să reuşească să o rănească pe ostatica pe care o folosea ca scut uman, cu pistolul la tâmplă. Din fericire pentru biata femeie, glonţul nu a lovit-o în cap sau în zonele vitale, astfel încât medicii de la  Lakeland Regional Medical Center din St. Joseph au reuşit să o salveze şi să o stabilizeze, la fel ca şi pe adjunctul sheriff-ului.

"Ceea ce s-a întâmplat astăzi, în orașul meu natal, este o mare tragedie pentru întreaga noastră comunitate, iar inimile noastre sunt sfâşiate de durere. Gândurile şi rugăciunile noastre sunt acum pentru colegii şi prietenii noştri căzuţi la datorie, dar şi pentru familiile lor îndurerate, cărora vrem să le fim alături." a declarat Paul Bailey, Sheriff al comitatului Berrin. "Acest eveniment tragic ne amintește încă odată că oamenii legii îşi riscă zilnic viața pentru a proteja comunitatea, astfel încât nimeni dintre noi nu știe ce îi va aduce ziua de mâine." #Politie #Crima