Lunetistul care a împușcat cinci ofițeri de poliție în centrul orașului Dallas, a acționat din răzbunare, au declarat oficiali din poliție vineri. El a fost un militar veteran, care a servit în Afganistan, și avea un adevărat arsenal de arme în casa lui, inclusiv materiale pentru fabricarea bombelor. Un articol despre sângerosul atac din Dallas a fost publicat în ediția electronică a cotidianului The New York Times.

Trăgătorul a transformat o demonstrație pașnică dedicată împușcării mortale de către polițiști în această săptămână a doi bărbați negri din Minnesota și Louisiana, într-o scenă de haos și vărsare de sânge, îndreptată împotriva polițiștilor. Atacul a fost un gest de represalii de care toată lumea se temea, după doi ani de proteste ce au avut loc în întreaga țară împotriva deceselor din custodia poliției, forțând o dezbatere națională asupra rasei și a justiției penale, care a împărțit deja profund națiunea americană.

Demonstrațiile au avut loc în mai multe orașe din țară, una dintre cele mai mari manifestații având loc pe străzile din Atlanta, unde mii de oameni au protestat împotriva abuzurilor poliției. Jeh Johnson, secretarul pentru Securitate Internă, a declarat la New York, că a fost aparent doar un lunetist, deși au existat mai multe focuri de armă și mai multe victime, oficialii speculând că au fost mai mulți trăgători. Din primele cercetări nu există nici o dovadă că trăgătorul, Micah Johnson, în vârstă de 25 de ani, a avut legături directe cu protestatari sau grupuri politice, fie pașnice sau violente. Totuși de pe pagina sa de Facebook s-a putut trage concluzia că el era un susținător al Noului Partid al Panterelor Negre, un grup care a susținut violența în special împotriva albilor și evreilor.

La percheziția care a avut loc la domiciliul criminalului vineri, "detectivii au găsit materiale pentru fabricarea bombelor, veste antiglonț, puști, muniție și un jurnal personal de tactici de luptă", a specificat într-o declarație de presă Departamentul de Poliție din Dallas. Alte trei persoane au fost arestate în legătură cu schimbul de focuri din Dallas, dar poliția nu a dat detalii despre acuzațiile în baza cărora au fost reținuți. În plus, față de cei cinci ofițeri care au murit, șapte ofițeri și doi civili au fost răniți.

După încetarea schimbului de focuri, atacatorul înarmat cu o pușcă mitralieră de asalt și un pistol, s-a baricadat într-un garaj, unde a fost înconjurat de poliție. Timp de câteva ore, poliția a negociat cu el, acesta susținând, aparent fals, că a plantat explozibili în zonă, și a amenințat că ucide mai mulți ofițeri. În cele din urmă, poliția l-au ucis vineri dimineața, cu o încărcătură explozivă transportată la destinație de un robot controlat de la distanță. Informația a fost confirmată de șeful poliției din Dallas, David O. Brown. Acesta a mai declarat că din discuțiile purtate cu un negociator, trăgătorul: "A spus că a fost supărat pe recentele incidente armate provocate de poliție. Suspectul a spus că era supărat pe oamenii albi. A mai declarat că a vrut să omoare oameni albi, în special ofițeri albi".

Micah Johnson, a trăit în Dallas și a servit ca soldat în Armata Americană din martie 2009 până în aprilie 2015, în conformitate cu înregistrările publicate de Pentagon. El a fost înrolat ca specialist în tâmplărie și zidărie, și a servit în Afganistan, din noiembrie 2013 până în iulie 2014. #SUA #Politie #Crima