Rămășițele unei fetițe în vârstă de nouă ani, care a dispărut în Germania în urmă cu 15 ani, au fost găsite de către un căutător de ciuperci. Cazul Peggy Knobloch, cunoscut sub denumirea de "Madeleine McCann german", a fost mediatizat intens în mass-media după ce fetiță a dispărut în drum spre casă, în Thueringen, Bavaria, în mai 2001. Dispariția ei a declanșat o operaţiune de căutare de proporţii, dar în ciuda eforturilor oficialilor și a celor dragi, corpul ei nu a fost găsit. Acum, rămăşiţele fetiţei se presupune că au fost descoperite de un căutător de ciuperci în pădure, aproape de casa ei, după cum scrie Daily Mirror.

Luni, procurorul de stat bavarez a declarat pentru BBC că rămășițele găsite în pădure sunt "cel mai probabil" ale lui Peggy. Marți după-amiază, a fost confirmat faptul că rămășițele găsite sunt ale fetiței dispărute, în urma testelor ADN efectuate, potrivit presei locale. Se crede că oasele au fost descoperite alături de un obiect care a aparținut fetei, probabil un ceas, pe care Peggy îl purta când a dispărut în 7 mai 2001. Confirmarea tragică a venit în timp ce mai mult de 100 de ofițeri de poliție continuă să cutreiere pădurea în care s-au găsit rămășițele sâmbătă. Ei sunt în căutarea elementelor care ar putea ajuta la identificarea ucigașului lui Peggy, care este încă urmărit la 15 ani de la dispariția ei.

În anul 2002, un om cu un handicap intelectual, care locuia aproape de casa tinerei a fost acuzat de uciderea ei. Suspectul a fost închis pe viață în 2004, după ce a mărturisit că a ucis-o pe Peggy în încercarea de a acoperi un presupus abuz sexual. Cu toate acestea, el a fost eliberat 10 ani mai târziu, după ce și-a retras mărturisirea și condamnarea sa a fost anulată.

În ziua dispariției, ultimele cuvinte ale lui Peggy pe care le-a spus mamei ei, Susanne Knobloch, înainte de a pleca la școală au fost "te iubesc". Câteva ore mai târziu, alarma a fost declanșată, după ce tânăra a dispărut în timp ce se întorcea acasă pe jos în plină zi.

Polițiștii și rudele înnebunite de durere au lansat o căutare intensă a fetiței, de teamă că aceasta ar fi putut fi răpită și dusă în străinătate. Militari și aeronave militare au participat de asemenea la căutare. Din nefericire, abia în week-end, după mai bine de 15 ani, corpul fetiței cu părul blond și ochi albaștri a fost în cele din urmă găsit, la mai puțin de 15 kilometri depărtare de casă. Procurorii au declarat că animalele sălbatice par să fi "luat mirosul și dezgropat rămășițele", înainte de a fi găsite de culegătorul de ciuperci. Ei au adăugat că detaliile privind cauza morții lui Peggy sunt în prezent neclare.

Dispariția tinerei a atras comparații cu cea a dispariției lui Madeleine McCann, care a dispărut din apartamentul familiei sale în Portugalia șase ani mai târziu. Madeleine, din Leicestershire, avea doar trei ani când a dispărut de la proprietatea pe care familia o deținea în stațiunea Algarve Praia de Luz, pe 3 mai 2007. La acea vreme, părinții ei, Kate si Gerry McCann, au fost să mănânce la un restaurant din apropiere. După mai mult de nouă ani, ea este încă de negăsit. #Politie #Crima #Armata