Atmosferă de război în Turcia. Agenţiile de presă scriu că în această seară a avut loc o tentativă de lovitură de stat. Avioane militare şi elicoptere survolează cerul Ankarei, iar în anumite zone au fost auzite împuşcături. Două poduri peste Bosfor au fost închise din ambele sensuri iar în capitala ţării este stare de asediu.

Ca şi cum nu era destul de lovită de atentatele care s-au petrecut în ultima vreme, Turcia are de trecut peste o tentativă de lovitură de stat, care a avut loc în această seară. Nu se ştie exact cine sunt cei care încearcă să răstoarne Guvernul, dar este clar că pe străzile marilor oraşe este atmosferă de război. Se presupune că o parte a armatei încearcă să pună mâna pe putere, aşa cum a lăsat să se înţeleagă premierul turc Binali Yildirim, într-o declaraţie de presă făcută la un post privat de televiziune.

Potrivit digi24.ro, un comunicat remis de rebeli susţine că Guvernul a fost înlăturat. CNN Turcia arată că emisia postului naţional de televiziune a fost întreruptă, forţele rebele fiind cele care ar fi reuşit să facă acest lucru. De asemenea, toate reţelele de socializare, gen facebook, twitter sunt blocate de câteva ore.  De pe aeroportul Ataturk nu zboară niciun avion.

Premierul Binali Yildirim a declarat în urmă cu câteva zeci de minute: "Vom face totul ca democraţia să triumfe. Lovitura de stat nu a reuşit iar cei responsabili pentru acest lucru vor fi pedepsiţi. A fost, într-adevăr, o tentativă de lovitură de stat, coordonată de un grup de cadre militare", a declarat premierul turc.

Situaţia este neclară în acest moment, pentru că, aşa cum spuneam, #Armata susţine că a preluat conducerea ţării. Iniţial, s-a crezut că este vorba, din nou, despre un atac terorist. Vă reamintim că în urmă cu două săptămâni, pe cel mai mare aeroport, ataturk, a avut loc un atentat sângeros, în urma căruia 44 de persoane şi-au pierdut viaţa.

Forţele de ordine loiale Guvernului sunt în stare de alertă. Capitala este blindată şi practic nimeni nu iese şi nu intră în Ankara. Situaţia rămâne tensionată, pentru că nu se ştie încă dacă Guvernul a fost sau nu înlăturat.

UPDATE. 00.35 Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a declarat că acţiunea armată a rebelilor nu a fost autorizată militar şi că aceştia vor fi pedepsiţi. În continuare, oficialii de la Amkara susţin că lovitura de stat a eşuat, în vreme ce reprezentanţi ai Armatei spun că au prelaut controlul puterii. #lovitură de stat Turcia