Secretarul de stat al Statelor Unite ale Americii, John Kerry, a tras un semnal de alarmă în ceea ce priveşte statutul Turciei de membru al NATO. Oficialul amercian a anunţat că nerespectarea principiilor democratice, conform cărora funcţionează NATO, şi a statului de drept, ar putea exclude Turcia din alianţa politico-militară. Declaraţia secretarului de stat a fost lansată după participarea la reuniunea miniştrilor de Externe din ţările membre ale spaţiului comunitar, care a avut loc la Bruxelles.

John Kerry a mai precizat că Administraţia turcă va avea parte de susţinerea NATO, doar dacă vor fi respectate în totalitatea principiile democratice, care stau la baza formării alianţei prin Tratatul Atlanticului de Nord.

Oficialii de la conducerea statului turc au fost avertizaţi şi de Înaltul reprezentat al UE pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate, Federica Mogherini. Politiciana italiană a menţionat că Uniunea Europeană este împotriva oricăror fapte ce contravin valorilor care stau la baza unor societăţi democratice.

Aceste avertismente au venit ca un răspuns la dorinţa preşedintelui Recep Tyyip Erdogan ca ţara sa să adopte, în cel mai scurt timp, pedeapsa cu moartea, anulată oficial în anul 2004. Preşedintele turc consideră că această măsură este obligatorie, după tentativa eşuată de lovitură de stat din Turcia din data de 15 iulie. Preşedintele Erdogan mai susţine că dacă majoritatea populaţiei îşi va dori reintroducerea pedepsei cu moartea, atunci nu va exista niciun dubiu în privinţa adoptării acesteia. „În democraţie, deciziile se iau în funcţie de dorinţele poporului”, a menţionat conducătorul turc.

În pofida declaraţiilor preşedintelui turc, oficialii europeni susţin că reintroducerea acestei pedepse ar însemna sfârşitul negocierilor cu Uniunea Europeană, începute în luna octombire a anului 2005.

În ceea ce priveşte statutul Turciei de membru al NATO, potrivit istoriei, acesta este unul definitoriu în domeniul relaţiilor externe ale statului turc. Turcia s-a alăturat alianţei politico-militare în anul 1952 ca o reacţie la ameninţările Uniunii Sovietice, asigurându-şi astfel strânse legături cu #SUA în decursul Războiului Rece. #Uniunea Europeana #lovitură de stat Turcia