Două noi atentate zguduie mapamondul. În Siria, în apropierea frontierei cu Turcia, a avut loc un dublu atentat cu bombă, care ulterior au fost revendicate de #Statul Islamic. În urma atentatului, 48 de oameni au murit şi peste 170 sunt în stare gravă. Televiziunea naţională siriană, a anunţat că unul dintre atentate a fost provocat cu o maşină - capcană, pe când cel de al doilea cu o motocicletă - capcană, cele două deflagrații având loc în apropierea sediului securităţii administraţiei kurde din oraşul Qamishli, din apropierea frontierei cu Turcia, într-un sector care adăposteşte numeroase organizații, în special de securitate ale administraţiei kurde.

Televiziunea siriana a transmis, imediat după atentat, imagini cu o întreagă zonă devastată, mai multe clădiri distruse şi o grămadă de dărămături care acoperă mai multe drumuri. "Este cel mai grav atentat comis vreodată în Al - Qamishli", a declarat o sursă din cadrul forţelor de securitate kurde. Explozia a fost atât de puternică, încât a aprins un rezervor de gaz aflat în apropiere şi a spart geamurile unor magazine aflate în Nusaybin, oraş aflat peste graniţă, în Turcia.

Revendicarea nu a putut fi dovedită. Aceasta a fost publicată pe internet de agenţia Amaq, precizând că victimele sunt majoritatea civili şi membrii ai forţelor kurde. Gruparea jihadistă nu este la primul atentat în oraşul Qamishil, astfel de acțiuni având loc şi întrecut în luna aprilie a acestui an când un atac sinucigaş a ucis şase membrii ale Forţelor de Securitate Interne Kurde, în timp ce în luna iulie, a avut loc un atac sinucigaş al unui militar. Acesta a ucis 16 persoane în Hasaka, capitala provinciei unde se află oraşul Qamishil.

Zone întinse dintr-un teritoriu aflat în nord-estul Siriei, ocupat de Statul Islamic, au fost revendicate de către forţele din cadrul Unităţii de Apărare a poporului Kurd (YPG). Guvernul provinciei Al - Hasakah, a făcut un apel către populaţie, cerând să se deplaseze la spitalele publice sau la cele private, pentru a dona sânge, după cum scrie Mediafax.  #terorism