Statul Islamic uimește din nou prin cruzimea cu care își pedepsește inamicii. De data aceasta, pedeapsa a fost aplicată unor militanți ai grupării care au fost acuzați că și-au „abandonat frații” pe câmpul de bătălie, în timpul unui atac condus de gruparea teroristă în Irak. 

Potrivit protv.ro, cei șapte teroriști au fost strâns legați de mâini și de picioare apoi au fost aruncați într-un cazan cu apă fiartă. Întreg procesul a avut loc în văzul mai multor oameni, fiind practic un avertisment pentru cei care vor să trădeze califatul ISIS.

Conform evz.ro, cei șapte teroriști au dat bir cu fugiții în Sharqat, din provincia Salahuddin. În cele din urmă aceștia au fost capturați și pedepsiți pentru gestul lor. După ce și-au primit pedeapsa, militanții Statului Islamic au trimis presei imagini cu execuția comisă.

Tragedia a avut loc la începutul lunii iulie. Din nefericire, nu este primul act de cruzime pe care ISIS îl aplică militanților fugari. Luna trecută, în timpul atacului pentru eliberarea orașului Fallujah, situat la aproximativ 70 de kilometri de Bagdad, 19 militanți au fugit din calea forțelor irakiene. Aceștia au fost prinși și pedepsiți pentru lașitatea de care au dat dovadă. Potrivit protv.ro, cei 19 militanți au fost împușcați în cap.

În ultimul timp tot mai mulți militanți încearcă să iasă din gruparea jihadistă a Statului Islamic. În luna octombrie 2015, din cauza raidurilor aeriene care au avut loc asupra grupării teroriste, mai mulți soldați s-au îmbrăcat în haine specifice femeilor musulmane și au încercat să fugă din califat.

Gruparea jihadistă Stat Islamic a devenit cunoscută datorită numeroaselor atacuri pe care le-a lansat împotriva credincioșilor și a pedepselor cumplite pe care le aplică acestora și mai ales femeilor care sunt considerate sclave sexuale. Acestea sunt obligate să întrețină relații sexuale cu militanții și șefii grupării teroriste. Dacă se opun acestor dorințe, ele sunt arse de vii, bătute și chiar violate.

În momentul actual, #Statul Islamic a devenit cea mai periculoasă grupare teroristă din lume, aceasta ocupând o mare parte din Siria și Irak. #terorism