Tratatele sunt făcute pentru a transforma o voință într-o obligație. Dar ce se întâmplă atunci când acest lucru se schimbă? Alegătorii britanici tocmai au dat un exemplu, respingând ideea că tratatele Uniunii Europene aduc plus valoare țării lor. Oricât de dificil ar fi, există motive justificate pentru a arunca o privire critică asupra unui acord chiar mai vechi care leagă popoarele din Occident, Tratatul Atlanticului de Nord (#NATO), spune Jochen Bittner, într-un articol publicat în ediția electronică a cotidianului The New York Times.

Semnat acum 67 de ani, tratatul stipulează faptul că un atac asupra uneia dintre statele membre ale organizației, va fi considerat ca fiind un atac asupra tuturor. Această clauză de solidaritate din articolul 5, a fost scrisă de către politicienii unei alte generații, una cu experiențe mult mai aspre, într-o ordine mondială mult mai simplă. Desigur, până la proba contrarie, merită să ne întrebăm dacă acest punct cheie menține NATO în viață, sau alianța este deja moartă? 

Deși a fost doar un exercițiu, când Polonia a cerut aliaților săi din NATO luna trecută să fie ajutată în lupta împotriva invadatorilor ipotetici din est, Germania s-a declarat contrariată. Exercițiul numit Anakonda, a angrenat peste 31.000 de militari din mai mult de 20 de țări, fiind cel mai mare de la sfârșitul Războiului Rece. El a fost conceput ca un mesaj pentru Moscova, un spectacol de forță înaintea summitului Alianței care a început săptămâna aceasta la Varșovia. Berlinul, a trimis un mesaj propriu în Polonia, contribuind cu un total de 400 de soldați, dar nici unul din trupele combatante.

În plus, după acest angajament modest din partea Berlinului, ministrul de externe al Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, a atacat ultimul exercițiul NATO din Europa de Est ca fiind "zgomot puternic de săbii zăngănite și strigăte de război". Această declarație s-ar potrivi mai bine în gura unui oficial rus, nu în cea a unui ministru dintr-o țară NATO. Steinmeier, a mai spus că Germania nu s-a eschivat de la responsabilitățile sale și că nimeni nu ar putea considera desfășurarea preconizată a patru batalioane suplimentare în Polonia, Estonia, Letonia și Lituania ca o amenințare pentru #Rusia. Dar chiar și așa, declarația sa a fost în cel mai bun caz, ambivalentă.

Ambivalența poate provoca daune majore în sânul unei alianțe a cărei valoare de descurajare se bazează exclusiv pe credibilitate. Germania nu este singura țară europeană care a încercat să estompeze linia dintre descurajare și provocare. Franța nu a recunoscut Anakonda ca un exercițiu al NATO de teamă să nu nemulțumească guvernul rus, ca și cum acesta nu ar fi mărit bugetul militar al Rusiei în ultimii 15 de ani, chiar dacă nu a avut provocări externe majore.

Dacă un simplu exercițiu a creat fisuri în cadrul Alianței Atlantice, președintele rus cu puțină imaginație poate să dea Alianței NATO testul său final: utilizarea unui război hibrid, ceea ce va provoca o mare dilemă pentru Statele Unite și Uniunea Europeană, dacă este necesară o acțiune militară sau este suficientă diplomația. Președintele Putin, ar putea de exemplu să agite sentimentele separatiste în rândul etnicilor ruși din Lituania și să le ofere arme celor mai înfierbântați dintre ei. Apoi tot ceea ce ar trebui să facă, ar fi să aștepte și să vadă cum cea mai puternică alianță militară din istorie se dezintegrează, certându-se asupra modului în care să reacționeze. #Uniunea Europeana