După cum relatează presa internaţională, atacul a avut loc marți, 25 iulie, în jurul orei 02:30 (20:30 gmt), în Centrul pentru persoane cu dizabilităţi Tsukui Yamayuri (Grădina Crinilor) din suburbia Midori a oraşului Sagamihara (prefectura Kanagawa), acesta fiind situat la aproximativ 35 de kilometri de Tokyo. Bilanţul măcelului este de-a dreptul înfiorător:cel puțin 19 persoane au murit și alte 45 au fost rănite, 6 dintre acestea din urmă aflându-se în "moarte clinică", 11 în comă profundă, alte 12 în stare gravă.

Prima întrebare care se pune aici ar fi: cum de a fost posibil aşa ceva în una dintre cele mai sigure ţări din lume? Potrivit surselor din poliţie, în momentul atacului, în pensiune se aflau opt angajați și un agent de securitate. De asemenea, acolo se aflau aproximativ 150 de handicapaţi cu vârsta între 18 și 75 de ani. În plus, şi poliţia a fost pusă în alertă încă înainte de declanşarea atacului propriu- zis, un apel telefonic anonim, înregistrat la ora 2.14 de minute, semnalând prezenţa unui individ îmbrăcat în negru şi înarmat cu mai multe cuţite în suburbia Midori. Patrulele de poliţie au început imediat căutările în zonă, iar un al doilea apel, înregistrat la ora 2.32 de minute, din partea unui angajat îngrozit al centrului respectiv, i-a informat pe poliţişti că" ceva oribil se întâmplă laTsukui Yamayuri", fără a da însă mai multe detalii.

Maşinile de patrulare ale poliţiei au sosit în mai puţin de cinci minute, dar atacatorul dispăruse deja, agentul de pază al Centrului fiind găsit rănit la cap şi imobilizat, ceilalţi angajaţi fiind blocaţi într-o încăpere de serviciu. Aproape o jumătate dintre persoanele cu dizabilităţi aflate în îngrijire fuseseră hăcuite cu sălbăticie de atacatorul costumat în ninja, unele dintre ele având ochii scoşi şi feţele desfigurate de lovituri de cuţit.

Aproximativ două ore mai târziu, un bărbat cu hainele negre, stropite de sânge, s-a predat la o secție de poliție din Sagamihara, mărturisind că el a comis #Crima în masă de la Centrul Tsukui Yamayuri. Acesta spus textual: "Am făcut-o pentru voi, pentru Japonia şi pentru binele omenirii. E mai bine ca persoanele cu dizabilități să dispară. Cuţitele le găsiţi în maşină". Mai mult decât atât, el s-a dovedit a fi Satoshi Uematsu, de 26 de ani, un fost angajat al Centrului Tsukui Yamayuri şi, totodată, "o mai veche cunoştinţă" a poliţiştilor, dar şi a psihiatrilor din oraş.

Mass media din Japonia a aflat că acesta lucrase la Centrul Tsukui Yamayuri mai bine de trei ani (din decembrie 2012 până în februarie 2016), până în ziua când, aflându-se sub efectul drogurilor consumate, a reuşit să şocheze conducerea instituţiei cu o propunere de-a dreptul scelerată, făcută în scris, de a-i măcelări pe toţi oamenii cu dizabilităţi aflaţi în îngrijire. Conducerea a chemat imediat poliţia, iar Satoshi Uematsu a reuşit chiar să-l rănească uşor pe unul dintre ei, înainte de a fi reţinut.

Poliţia a pus atunci "propunerea scelerată" pe seama consumului de droguri, însă, la numai câteva zile de la eliberarea sa din arest,  Satoshi Uematsu a încercat să transmită președintelui parlamentului, camera inferioară a parlamentului japonez, o scrisoare cu rugămintea de a legifera exterminarea tuturor persoanelor cu dizabilităţi din Japonia. Bărbatul a fost internat la psihiatrie, însă în data de 2 martie, acesta a fost externat din instituția medicală, medicii considerând că starea lui s-a îmbunătățit şi că acesta nu prezintă niciun pericol pentru societate. #Politie #Arestari