Președintele Rusiei #Vladimir Putin a dezvăluit liderului din Belarus faptul că nu doarme suficient, datorită programului său foarte încărcat, potrivit publicației The Mirror. Puternicul lider de la Kremlin a vorbit despre câteva secrete din dormitorul său, spunând că se odihnește doar patru-cinci ore pe noapte, ceea ce sugerează că are nevoie de mai multă odihnă.

Aceste destăinuri au fost făcute de Putin președintelui Belarusului, Aleksandr Lukashenko, în timpul vizitei sale la Minsk. Liderul de la Moscova nu și-a dat seama că microfoanele de la conferința de presă sunt încă deschise și i-a spus lui Lukashenko că s-a dus la culcare de-abia la ora 3. Putin, ce se mândrește cu imaginea sa de bărbat plin de vigoare și care efectuează cu regularitate exerciții fizice, pare că nu se află în cea mai bună formă fizică. Putin și Lukashenko au afirmat că relațiile dintre cele două țări, #Rusia și Belarus, sunt ”cele mai avansate” dintre statele ex-sovietice, chiar dacă președintele de la Minsk a încercat să îmbunătățească relația cu Uniunea Europeană.

În ultimii ani, s-a observat o expansiune a Rusiei spre Occident, după anexarea peninsulei Crimeea din Ucraina, dar și o implicare mult mai mare a Moscovei în conflictele internaționale, precum în războiul din SiriaSanțiunile occidentale luate împotriva Rusiei și scăderea dramatică a prețului petrolului au dus la apariția unor probleme grave în economia rusă și scăderea drastică a cursului de schimb al rublei.

Fostul agent KGB Vladimir Putin a condus Rusia fie din calitatea de președinte, fie ca prim-minsitru, în ultimii 17 ani. Liderul de la Kremlin nu a dezvăluit niciun detaliu din viața sa privată, după divorțul de fosta Primă doamnă, în anul 2014. Zvonuri neconfirmate spun că Vladimir Putin ar avea o relație cu Alina Kabaeva, în vârstă de 33 de ani, fostă gimnastă și campioană olimpică.

 Vizita lui Putin la Minsk vine după ce liderul de la Moscova a luat o decizie neobișnuită, trimițând submarinul Stary Oskol în Marea Nordului, cu câteva zile înaintea începerii Campionatului European de fotbal din Franța.

Submarinul rusesc a fost interceptat în apropierea coastelor britanice, de către fregata HMS Kent din Marina Regală a Marii Britanii, fiind apoi escortat prin Canalul Mânecii. #Uniunea Europeana