Într-o postare video difuzată de site-ul MailOnline, o secvență de film oribilă arată cum un bărbat este îngropat de viu. În filmulețul de aproape un minut se pot vedea patru bărbați îmbrăcați în uniforme militare de camuflaj și cu cagule pe față, aruncând bărbatul într-un mormânt proaspăt săpat. Din secvențele difuzate se observă clar că omul este în viață, deoarece picioarele sale pot fi văzute mișcându-se după ce el este aruncat în groapă. De altfel, se poate auzi în fundal cum o voce spune în limba ucraineană: "Nu este mort încă".

Șocantul film a fost difuzat pentru prima dată pe canalul rus de televiziune Zvezda, care pretinde că acesta arată soldați ucraineni îngropându-l de viu pe un separatist pro-rus. Deși secvența are mai puțin de un minut, ea este de un dramatism extrem și o ferocitate fără margini. Se poate vedea cum "soldații" aruncă pământul peste "victimă", până când este aparent complet îngropată. La sfârșit, unul dintre soldați înfige o lopată în mormânt, pentru a marca terminarea acțiunii. Este singurul lucru cu care se alege victima, în locul unei înmormântări creștinești.

Trebuie subliniat faptul că televiziunea Zvezda este un canal de propagandă care este în subordinea Ministerului Rus al Apărării, și de aceea cei care vizionează videoclipul ar trebui să fie sceptici asupra veridicității acestuia. Dacă este real, este o atrocitate inimaginabilă pentru un om normal, dar dacă este o înscenare în slujba propagandei, este de un prost gust și o incitare la violență incalificabilă.

Acest videoclip urmează unui alt filmuleț apărut în luna februarie a acestui an, de asemenea înregistrat în Ucraina, care prezenta cum militanții pro-ruși torturau un traficant de droguri. În respectivul videoclip, poate fi văzut un bărbat dezbrăcat până la brâu și legat de un stâlp de lemn, cum este biciuit cu sălbăticie, într-o locație situată în regiunea Donetsk Oblast, din sudul Ucrainei. El imploră milă în timp ce un militant pro-rus mascat, îl lovește în mod repetat fără milă, lăsându-l cu spatele învinețit și plin de sânge. Bărbatul a fost dat ulterior dispărut și se presupune că a murit în urma "pedepsei" șocante administrate în orașul Communar, care este și în prezent ocupat de rebelii pro-ruși.

Cel mai recent videoclip, care pare a fi o replică a celui difuzat în luna februarie, se presupune că a fost difuzat de forțele pro ucrainene, și deși a devenit viral după ce a fost postat pe site-urile de video-sharing , totuși mulți dintre cei care l-au vizionat, i-au pus la îndoială autenticitatea, fiind considerat o acțiune de prost gust a propagandei rusești.

Tensiunile rămân ridicate între #Ucraina și #Rusia după anexarea Peninsulei Crimeea, teritoriu care aparținea de Ucraina până când Rusia l-a anexat în anul 2014. După intervenția militară a Rusiei din Crimeea, care a avut loc în urma revoluției din 2014 din Ucraina, a urmat conflictul din estul Ucrainei, care este în curs de desfășurare, separatiștii pro-ruși cerând alipirea la Rusia. Ucraina consideră că alipirea ar fi o încălcare a legilor și a acordurilor internaționale de către Rusia, iar acțiunea a fost condamnată atât de ONU cât și de mai mulți lideri mondiali. #Crima