Un transplant de inimă ce a avut loc în Michigan a devenit unul din cele mai cunoscute din lume după ce s-a aflat povestea tânărului de 25 de ani, Stan Larkin, care până să primească o inimă de la un donator, a purtat timp de 555 de zile, 24 de ore din 24, o inimă artificială, într-un rucsac, pentru a supraviețui.

Conform descopera.ro Stan și fratele său Dominique, au fost diagnosticați cu o boală cruntă, cardiomiopatie familială, care provoacă insuficiență cardiacă și care este considerată una din principalele cauze ale decesului la sportivi.

Cei doi frați au stat mai bine de 4 ani și au așteptat să apară un donator compatibil dar din păcate, acesta a întârziat să apară. Astfel în anul 2014 medicii au decis să-i opereze pe cei doi și să le îndepărteze inimile naturale deoarece acestea cedaseră. Le-au implantat dispozitivele "SynCardia", un fel de inimi artificiale și au sperat că tinerii vor supraviețui cu ajutorul lor până la eventuala apariție a donatorilor compatibili. Aceste dispozitive sunt niște motorașe artificiale care se poartă, în spate, sub forma unui rucsac și pompează sângele în corpul purtătorilor, înlocuind astfel inimile naturale.

Dacă fratele său Dominique a avut noroc și a trebuit să poarte acest dispozitiv doar câteva săptămâni, deorece a primit o inimă de la un donator, Stan a purtat acest dispozitiv 555 de zile până a apărut oportunitatea da a primi o inimă. Practic, tânărul a purtat în spate un rucsac, cu greutatea de 6 kilograme, rucsac care conținea dispozitivul artificial care avea rolul de a îl ține în viață.

După mai bine de un an de zile în care a reușit să supraviețuiască cu ajutorul acestui dispozitiv, Stan a primit o inimă de la un donator, pe data de 9 mai 2016 și a beneficiat de operația de transplant de inimă care a decurs foarte bine.

David J. Pinsky, directorul Centrului Cardiovascular Frankel a declarat că Stan a fost un adevărat erou nu doar pentru faptul că a supraviețuit ci pentru că a permis ca povestea lui să fie relatată de presa din întrega lume. David J. Pinsky consideră că promovarea acestui mod de a ajuta pacienții cu probleme cardiovasculare va ajuta pe viitor și alți pacienți să se salveze de la moartea dar și medicilor să aplice acest tratament cu totul și cu totul extraordinar, care permite pacientului să supraviețuiască fără o inimă naturală, până la găsirea unui donator.

Vezi mai jos un video cu extraordinara poveste de supraviețuire a lui Stan:

#Mister #Boala #Spital