"Buldozerul", uriașul călău al Statului Islamic în greutate de peste 125 kilograme, recunoscut ca unul dintre cei mai sângeroși jihadiști, a fost capturat de armata siriană, conform unui nou clip video publicat recent pe internet, conform Express.

Acest individ este cunoscut drept unul dintre cei mai sadici luptători ai organizației extremiste, fiind recunoscut după execuțiile sângeroase publicate de propaganda ISIS pe rețelele de socializare. Una dintre cele mai oribile postări ale acestui individ, a fost publicată în luna octombrie a anului trecut, când a tăiat mâna și piciorul unui adolescent îngrozit cu ajutorul unui satâr. Înfiorătoarele filmări au fost efectuate în fața unor mulțimi de spectatori de pe teritoriul controlat de ISIS, fiind folosite și ca metode de propagandă, dar și pentru a controla prin teroare populația autohtonă.

În noile secvențe șocante apărute, el este prezentat dezbrăcat până la brâu, cu părul despletit, barba încâlcită și mâinile legate la spate pe platforma unei camionete, fiind bătut cu sălbăticie de soldații înarmați care înconjurau vehiculul ce staționa. Într-un final camioneta pleacă în viteză, spre o destinație necunoscută, lăsându-i câteva momente de respiro detestatului călău

Uriașul fanatic, a cărui adevărată identitate și naționalitate nu este cunoscută, este o figură emblematică a detestatului grup terorist, fiind cunoscut și pentru faptul că atunci când nu participa la execuții, purta o mitralieră gigant în mâini, chiar dacă de obicei aceasta se montează pe camionete de teren.

Alături de călăul britanic ”John Jihadistul”, pe numele său real Mohammed Emwazi, el este unul dintre cele mai active personaje de propagandă, apreciat de conducerea la vârf a Statului Islamic, care îl prezentau în nenumărate clipuri, pe care apoi le postau pe rețelele de socializare.

Sunt multe postări pe internet cu execuțiile acestui sinistru călău, într-unul dintre ele fiind filmat cum execută cu brutalitate trei soldați Peshmerga în plină stradă, în mijlocul zilei în piața unui oraș irakian, iar în altul este prezentat cum decapitează un adolescent pentru "#Crima" de a fi ascultat muzică pop occidentală pe walkmanul lui. Se pare că el deține responsabilitatea a peste 400 de crime, cele mai multe dintre ele fiind executate prin decapitare. Un scurt video postat pe Youtube prezintă o animație cu cele mai cunoscute atrocități ale sale. 

Dacă știrea va fi confirmată și oficial, va fi o lovitură dură dată Statului Islamic și propagandei sale bolnave. #terorism #Statul Islamic