Turcia a devenit scena unor imagini sângeroase, după ce trei kamikaze s-au detonat marți seara, în aeroportul Ataturk,  bilanțul ajungând la 41 de morți și 239 de răniți. Atacul nu a fost încă revendicat, dar potrivit presei turce, autori ai atentatelor ar fi terorişti ai grupării #Statul Islamic. Autoritățile au informat că teroriștii au venit la aeroport cu un taxi și au deschis focul asupra oamenilor care se aflau în magazine și cafenele, reușind să instaureze panica printre călători.

La scurt timp după atac, doi atacatori sinucigași au detonat explozibilul care-l purtau asupra lor. Cel de-al treilea terorist a fost rănit de un agent de securitate, însă a reușit să detoneze explozibilul. Imediat după deflagrații aeroportul a fost închis și toate zborurile anulate. Presa turcă a relatat despre nefericitul eveniment cu indignare și furie, condamnând dur atacurile teroriste. “Blestemați să fiți!”, “Ucigași de copii”, sau “Să vă duceți la dracu”, sunt câteva din mesajele  transmise de tabloidele Sozcu, HaberTurk și Posta, relatează stirileprotv.ro.

Primul ministru turc,  Ahmet Davutoglu, a declarat că atacul este unul foarte grav, ținând cont că autorii au folosit arme automate. În opinia oficialului, responsabili de comiterea atentatelor sunt membrii organizației teroriste Daesh. Ministrul Transporturilor şi Comunicaţiilor din Turcia, Binali Yildirim, a afirmat că terorismul este o amenințare globală, iar obiectivul este uciderea de oameni nevinovați. Martor la atentat a fost și Paul Roos, 77 de ani, un turist sud-african, care a declarat că unul dintre teroriști trăgea la întâmplare în oamenii  din fața sa. Individul era îmbrăcat în negru și nu avea fața acoperită. Autoritățile turce au anunțat că printre morți se află și polițiști locali. În memoria victimelor atentatelor, ziua de miercuri a fost declarată zi de doliu național.

Liderul Rusiei, Vladimir Putin, a exprimat condoleanțe familiilor victimelor atentatului din Ankara. Aeroportul Ataturk, locul unde a avut loc tragedia, este cel mai mare din Turcia. Doar anul trecut a fost tranzitat peste 61 de milioane de călători.

#terorism