Renumitul fizician Stephen Hawking este cunoscut pentru opiniile sale vehemente în legătură cu amenințările care planează asupra umanității. Ultimele sale avertizări anunță faptul că poluarea, lăcomia și prostia sunt printre cele mai mari pericole la adresa Pământului, potrivit publicației Science World Report.

The Washington Post nota faptul că, într-un recent interviu acordat lui Larry King, celebrul fizician era îngrijorat de supraaglomerare. ”Noi, cu siguranță, nu am devenit mai puțin lacomi sau mai puțin proști. În urmă cu șase ani, am avertizat asupra poluării și a supraaglomerării. Ele s-au înrăutățit de atunci”, a declarat Hawking.

De asemenea, el a spus că poluarea a crescut, numai în ultimii cinci ani, cu mai mult de 80 la sută în mediul urban, ceea ce a condus la niveluri de nesiguranță a poluării aerului. Schimbările climatice au ajuns să fie cea mai mare problemă a lumii din ziua de astăzi, consideră Stephen Hawking. Potrivit publicației The Huffington Post, Hawking a fost intervievat pe Insulele Canare, unde a fost onorat la Festivalul Starmus.

Hawking a afirmat că ”temperaturile în creștere ale apei oceanelor vor duce la topirea calotelor de gheață și la scăparea unor mari cantități de dioxid de carbon, de pe fundul oceanelor. Aceste efecte, la rândul lor, vor face clima de pe Pământ asemănătoare cu a planetei Venus”, unde temperaturile ajung până la 250 de grade Celsius.

În timpul conversației sale cu Larry King, Stephen Hawking a vorbit și despre inteligența artificială, pe care o consideră o amenințare reală pentru omenire. El crede că progresele din acest domeniu ar putea fi benigne. De exemplu, dacă roboții ar putea ajunge într-un stadiu critic, când vor putea evolua de sine stătător, atunci nu există nicio modalitate de a ști dacă aceștia vor avea aceleași obiective ca ale oamenilor.

În altă ordine de idei, Tech Times remarca faptul că fizicianul Stephen Hawking a anunțat noul său proiect de a cartografia întregul univers în format 3D, cu ajutorul unui supercomputer denumit Cosmos și care se află la Universitatea Cambridge. Acest proiect important pentru omenire va fi detaliat de către Stephen Hawking în timpul Conferinței științifice Starmus. #Mister #Secret #descoperire