Un atac al albinelor asupra unui oraș californian a stârnit panică în rândul locuitorilor. Chiar dacă ele sunt strivite sau pulverizate cu insecticide, albinele sunt necruțătoare în momentul în care atacă, parcă în mod organizat, la fel ca o armată regulată. Informația a fost publicată pe portalul de știri MSN News, fiind preluată o știre a postului de televiziune CBS News.

Locuitorii orașului Concord din SUA, martori la eveniment, au povestit coșmarul prin care au trecut. „M-au înțepat în ochi!”, a declarat Mike Malley, povestind cum a fost atacat. Iar pe strada Hitchcock unde atacul a fost cel mai agresiv, se pare că toată lumea a fost înțepată cel puțin o dată. Unele persoane au fost înțepate de până la zece ori, declanșând o adevărată teroare în oraș.

Poliția a primit primele apeluri despre albinele agresive vineri, iar ulterior situația a devenit din ce în ce mai periculoasă. Din primele ipoteze, se crede că insectele sunt albine ucigașe care au preluat un stup de albine obișnuite în curtea unui apicultor amator. Atunci când apicultorul a îndepărtat albinele infiltrate în stup, le-a lăsat fără adăpost, iar acestea furioase au lansat un atac teribil asupra a tot ce mișca în calea lor. Insectele au ucis doi câini și au atacat un număr neprecizat de oameni, inclusiv pe poștașul Melissa Weisner. „S-au urcat în părul meu, erau peste tot pe capul meu, fugeam și țipam într-una!”, a povestit ea încă încă terifiată de întâmplarea prin care a trecut. VIDEO:

CBS News a vorbit online cu apicultorul profesionist Norman Lott, care a ajutat comunitatea atacată să scape de albine. El a spus că nu a mai văzut așa ceva. „Aceasta este o situație nouă pe care a trebuit să o gestionez”, a spus el. Poliția a interzis pietonilor să se deplaseze dintr-o parte în alta a cartierului în care au avut cele mai multe dintre atacuri, în timp ce apicultorii se ocupau de eliminarea în siguranță a albinelor. Aceștia speră că cele mai multe, dacă nu toate albinele vor fi scoase din cartier până duminică noaptea.

Albinele africanizate, cunoscute și sub denumirea de „albinele ucigașe”, sunt un hibrid al speciei de albine producătoare de miere (Apis mellifera), obținute inițial prin încrucișarea albinelor din Africa (A. m. scutellata), cu diverse albine europene, cum ar fi albina italiană (A. m. ligustica) și albina iberică (A. m. iberiensis). Albinele de miere africanizate, au fost obținute pentru prima dată în Brazilia în 1950, într-un efort de a crește producția de miere, dar în 1957 au scăpat accidental 26 de roiuri din carantină, iar de atunci s-au răspândit în toată America de Sud și Centrală ajungând în cele din urmă și în America de Nord, în anul 1985. Agresivitatea și ferocitatea acestor albine a inspirat mai multe filme artistice, care le-au sporit notorietatea și au indus un sentiment de groază în rândul populației. #SUA #Politie #Accident